Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Cătălin Predoiu, implicat în dosarul lui Sorin Oprescu

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Cătălin Predoiu
Cătălin Predoiu

Amănunte inedite ies la iveală în dosarul lui Sorin Oprescu. Liderul liberal Cătălin Predoiu ar fi fost confidentul principalului denunţător al lui Sorin Oprescu.

Fostul şef al Administrației Cimitirelor Bucureşti, Bogdan Popa, l-a denunţat pe Sorin Oprescu, în august 2015, după o întâlnire de aproape 5 ore cu Cătălin Predoiu  – fost președinte al PNL București, fost ministru al justiției și unul dintre principalii candidați la fotoliul de primar general al Bucureștiului, conform unor surse.

Potrivit surselor citate, în spatele ușilor închise, principalul denunțător în dosar, Bogdan Popa, a recunoscut în fața judecătorului că era anunţat de “un domn de la DNA”, de seara, ce întâlniri urma să aibă a doua zi, când trebuia să fie şi echipat cu tehnica de înregistrare.

După cum Popa ar fi declarat în fața magistratului, omul lui de legătură cu DNA era un domn pe nume “Liviu”, pe care l-a întâlnit când a intrat “ca orice cetăţean”, într-o duminică, pe uşa principală a instituţiei. În aceeaşi duminică s-a întâmplat să se întâlnească şi cu procurorul de caz, care nu a atins în dosar chestiuni despre modul în care Bogdan Popa – reținut, inițial, pentru luare de mită – sau rudele sale apropiate şi-au obţinut averea, au adăugat același surse.
Potrivit acelorași surse, în faţa instanţei, Bogdan Popa a recunoscut mai multe întâlniri pe care le-ar fi avut cu Cătălin Predoiu, candidatul PNL la fotoliul de primar general al Capitalei, în perioada 23 august (ziua în care Bogdan Popa a fost săltat de procurorii DNA pentru luare de mită) – 06 septembrie (data reținerii lui Sorin Oprescu).

Una dintre aceste lungi întâlniri a avut loc la doar o zi după ce Bogdan Popa a fost ridicat de procurorii anticorupţie sub acuzaţia că a luat 60.000 de euro mită de la patronul unei firme interesată să contracteze lucrări cu Primăria Capitalei.

„Bogdan Popa a arătat că îl cunoaște personal pe Cătălin Predoiu și că a discutat cu acesta nu mai puţin de 5 ore la sediul Fundaţiei Omenia (unde Predoiu este membru onorific), pe 24 august 2015. A refuzat, însă, să-și amintească ceva din conținutul discuției respective”, au adăugat același surse.
Din 25 august, șeful Administrației Cimitirelor a început seria de denunţuri la adresa lui Sorin Oprescu, denunțuri care au culminat cu retinerea şi arestarea preventivă a fostului primar general, pe 5, respectiv, 6 septembrie 2015.
Bogdan Popa, fost membru PNL potrivit propriilor afirmații, a fost angajat al Primăriei Capitalei din 2009 – la scurt timp dupa ce tatăl sau s-a pensionat din funcția de șef ALPAB.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns