Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Cazanciuc: Voi încerca să dezvolt o relaţie solidă cu CSM, asociaţiile de magistraţi şi Parlamentul

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Robert Cazanciuc, noul ministru al Justitiei
Robert Cazanciuc, noul ministru al Justitiei

Noul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, că va încerca să dezvolte o relaţie solidă cu asociaţiile de magistraţi, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parlamentul.

 

“Discutăm de MJ care are anumite competenţe legale. Voi încerca în limita acestor competenţe să dezvolt o relaţie solidă cu CSM, asociaţiile de magistraţi, cu Parlamentul. Este nevoie de un sistem normativ, cred, predictibil, bine pus la punct în aşa fel încât norma să fie în slujba cetăţeanului şi să nu fie resimţită uneori ca pe o apăsare pentru că nu a fost suficient de bine elaborată sau nu a fost suficient de clar pusă în pagina în aşa fel încât să fie corect înţeleasă atât de profesioniştii sistemului cât mai ales de cetăţeni “, a afirmat Cazanciuc la preluarea portofoliului Justiţiei de la premierul Victor Ponta, fost ministru interimar al Justiţiei.

El a promis că va vorbi mai în detaliu în perioada următoare despre priorităţile ministerului, însă după ce va avea întâlniri cu secretarii de stat şi după ce va stabili împreună cu colegii de Guvern ce poate să facă MJ pentru a contribui la un sistem normativ coerent, închegat şi bine pus la punct.

 

 

Cazanciuc: Vrem să câştigăm încrederea partenerilor europeni
Noul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, că îşi propune ca, dincolo de îndeplinirea obligaţiilor României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, să câştige încrederea partenerilor europeni.

“Avem priorităţi legate de coduri, avem priorităţi legate de MCV. Sunt lucruri de îndeplinit în cadrul MCV, dar aş vrea, dincolo de îndeplinirea obligaţiilor noastre faţă de partenerii europeni, să contribui la dezvoltarea unei relaţii oneste, de încredere cu partenerii europeni. Nu vreau doar să îndeplinim formal anumite lucruri. Vrem să câştigăm încrederea partenerilor europeni prin lucrurile arătate aşa cum sunt ele. Deschis, cu onestitate, pentru a dezvolta o relaţie pe termen lung, cel puţin din perspectiva MJ “, a afirmat Cazanciuc la preluarea portofoliului Justiţiei de la premierului Victor Ponta, fost ministru interimar al Justiţiei.

Cazanciuc a subliniat că premierul i-a uşurat destul de mult sarcina ca ministru interimar al Justiţiei, deoarece ştie deja destul de bine problemele MJ şi ale sistemului, iar astfel vor avea cu siguranţă un dialog bazat pe date reale şi vor putea împreună să propună soluţii.

“Soluţii, evident pentru termene mai scurte în instanţe, pentru a încerca să facem maicredibil sistemul. Vin din sistem, cunosc foarte mulţi oameni de valoare şi am încredere că dispunând şi de resursele necesare vom reuşi acest lucru”, a precizat noul ministru al Justiţiei, citat de Agerpres.

Robert Cazanciuc a mulţumit premierului pentru încrederea acordată. ” Mă onorează şi mă obligă”, a subliniat el.

De asemenea, a mulţumit colegilor din MAE care au fost alături de el timp de patru ani de zile.

 
Ponta: Cazanciuc, de acord ca pentru funcţii de conducere la DNA şi DIICOT să fie persoane din aceste instituţii
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, cu ocazia ceremoniei de predare a mandatului de ministru al Justiţiei lui Robert Cazanciuc, că acesta este de acord cu principiul de a propune pentru funcţiile de conducere la DNA, DIICOT şi în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie persoane cu experienţă din cadrul acelor instituţii şi care să corespundă tuturor standardelor profesionale şi morale pe care CSM şi sistemul le aşteaptă.

“Ministrul Cazanciuc are câteva obiective importante pe care le-am stabilit împreună, în calitate de prim ministru şi de ministru al Justiţiei. În primul şi în primul rând, o îmbunătăţire cât mai echilibrată, cât mai pozitivă, în limita şi în spaţiul stabilit de Constituţie şi de legi a activităţii ministrului Justiţiei, în cadrul şi alături de CSM, de plenul CSM, secţiile de procurori, de judecători, în aşa fel încât colaborarea să fie cât mai bună şi să putem să progresăm în procesele importante de reformă a justiţiei. Asta presupune inclusiv încheierea procedurilor privind conducerea Ministerului Public, conducerea centrală a parchetelor, deci noi propuneri pentru funcţiile rămase vacante”, a precizat primul ministru.

Victor Ponta a menţionat că alte obiective importante reprezintă monitorizarea şi realizarea cât mai multor ţinte stabilite în Mecanismul de cooperare şi verificare, implementarea obiectivelor strategiei anticorupţie, implementarea celor două coduri, cel penal şi cel de procedură penală, precum şi pregătirea tuturor schimbărilor legislative care să facă posibil un sistem de justiţie mult mai eficient pentru cetăţean.

“Asta înseamnă că lucrurile fundamentale în care am crezut întotdeauna şi în care şi domnul ministru crede (…) o justiţie care să rezolve mult mai rapid toate cauzele şi cazurile aduse în faţa sa, să stabilească mai rapid cine câştigă un proces, când şi cât de rapid poate fi condamnată o persoană care a încălcat legea penală, cât de rapid poate să aibă o hotărâre definitivă o societate comercială”, a spus premierul.

Ponta a evidenţiat, de asemenea, importanţa unui cost cât mai adecvat şi mai mic pentru cetăţean, astfel încât justiţia să nu rămână “un serviciu la care doar oamenii care au bani şi posibilitatea să-şi ia avocaţi să aibă acces”. Premierul a vorbit totodată despre responsabilitatea actului de justiţie, respectul cetăţenilor faţă de deciziile justiţiei, dar şi răspunderea acelor magistraţi care încalcă legea şi comit greşeli.

“Nu e o sarcină uşoară, are sprijinul meu politic. Nu este membru de partid şi nu se pune pune problema unui alt sprijin politic. Are sprijinul meu ca prim ministru şi îi urez succes în perioada următoare”, a conchis premierul.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns