Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ce pregăteşte Ministerul Educaţiei: Bac supravegheat şi arhivat pe computer

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

In viitorul apropiat, concursurile se vor da în centre speciale de examinare, cu monitorizare  internă şi externă, iar datele vor fi stocate pe harduri speciale. S-a ajuns aici pentru că elevii nu se mai pot dezvăţa de copiat, iar profesorii persistă în a-i sprijini pe elevi să fraudeze examenele.


Aproape trei milioane de euro s-au investit în sistemele de supraveghere pentru examenul de bacalaureat şi testele naţionale, scrie Romania Libera. Poliţiştii asigură paza centrelor de examen, iar la intrarea în sălile de concurs  elevii vor fi obligaţi să îşi lase la uşă manualele, dicţionarele, notiţele, telefoanele mobile sau alte instrumente care i-ar putea ajuta la rezolvarea subiectelor. Mai mult, profesorii care vor încerca să-i ajute pe elevi să promoveze examenul de bacalaureat de anul acesta ar putea fi acuzaţi de „abuz în serviciu”şi excluşi din învăţământ, ne-a precizat ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Marian Pop. Un sondaj realizat pe internet a arătat că 12% din profesori s-au implicat anul trecut şi i-au ajutat pe elevi în rezolvarea subiectelor de la bacalaureat.
Ca să nu mai existe nici un fel de probleme legate de acest examen, ministrul interimar al Educaţiei a invitat inclusiv ONG-urile să se implice în monitorizare. „ONG-urile se pot implica în supravegherea bacalaureatului, dacă doresc. Rugămintea noastră este totuşi să o facă discret, fără a intra în forţă în şcoli şi fără a perturba examenul. Nu ne dorim să fie o vânzoleală continuă cu oameni care intră şi ies pe uşă. Şi aşa prezenţa camerelor video este destul de stresantă”, a declarat ieri ministrul Educaţiei. Pe 22 iunie, bacalaureatul continuă cu examinarea elevilor la competenţele digitale, iar începând cu 2 iulie se vor desfăşura probele scrise, considerate de altfel şi cel mai greu de promovat.

Niciun furnizor nu iese să îşi dea cu firma în cap

Motivul pentru care s-a ajuns în situaţia în care elevii dau examen supravegheaţi de camere video, profesori şi poliţie ţine în primul rând de degradarea învăţământului românesc, susţin experţii în educaţie. „Reprezentanţilor Ministerului Educaţiei le vine greu să recunoască faptul că oferă servicii proaste. Tentaţia este de a ascunde gunoiul sub preş. Nici un furnizor nu este nebun să iasă în faţă, să îşi dea cu firma în cap şi să spună că este prost şi oferă servicii slabe”, punctează expertul în educaţie Ştefan Vlaston, preşedintele Asociaţiei EDU-CER. Acesta este de părere că în liceele şi în clasele unde procentul de promovabilitate este mic ar trebui sancţionaţi şi profesorii. „Şi cadrele didactice trebuie să răspundă dacă elevii au rezultate proaste”, susţine Ştefan Vlaston.

În Finlanda, evaluările sunt făcute de ONG-uri

În alte ţări europene nu este nevoie de măsuri sporite de protecţie la examenul de bacalaureat pentru că nu există fraudă, iar situaţiile în care elevii copiază sunt excepţionale. Mai mult, profesorilor nici nu le trece prin cap să încurajeze un comportament de acest fel. „Profesorii au altă prestanţă. Niciunul nu şi-ar permite vreodată să ofere rezolvări pe tavă elevilor, să îi ajute să trişeze, să fure ori să vândă subiecte cum s-a mai întâmplat pe la noi”, explică Ştefan Vlaston. Acesta vine cu exemplul Finlandei, unde rareori sunt înregistrate cazuri de fraudă. „Evaluarea la bacalaureat nu o face Ministerul Educaţiei, ci „un terţ”. Sunt ONG-uri care primesc sarcina de a organiza examenul de maturitate, folosind baza lor tehnică şi supraveghetori proprii. Nu au nici o apăsare în a lăsa pe altcineva să îi evalueze pe elevi”, exemplifică Ştefan Vlaston.

În Franţa, de asemenea, monitorizarea nu se face prin camere video, ci cu supraveghetori profesori. „În Franţa există orientare şcolară. Cei care au înclinaţii spre liceele umaniste merg la acestea, cei care au înclinaţii spre profilul real îl urmează pe acesta. Pentru că pornesc de la început pe drumul potrivit nu se ajunge în situaţia în care elevul obţine rezultate dezastruase la examenele finale. Ai noştri nu mai au deloc încredere în cunoştinţele lor. Dacă au ajuns să copieze până şi la probele orale, încotro ne îndreptăm?”, se întreabă actualul ministru al educaţiei, Liviu Marian Pop. În Marea Britanie, există aşa-numitele centre de examinare, unde pot fi susţinute nu doar examen de bacalaureat, ci şi alte testări. „Tot ce înseamnă examen se susţine în aceste centre, unde totul este informatizat”, spune Liviu Pop.

Centre speciale de examinare, în viitor

Spre acest sistem se va tinde şi în România în viitor, potrivit actualului ministru al Educaţiei. „Vom investi în 50 de centre de examinare, unde vom avea monitorizare externă şi internă, va exista conectare la internet. Toată supravegherea va fi arhivată pe un hard extern”, susţine ministrul. Investiţia într-un astfel de centru se ridică undeva la 7.000-8.000 de euro.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns