Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Cei care doresc să plece din PNL “să o facă acum”

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că persoanele care doresc să plece din partid să o facă acum, iar cine dorește să participe la guvernare în condițiile PDL, să plece din rândul liberalilor. Antonescu a precizat că nu se teme de o “hemoragie” a plecărilor din partid și a explicat că ceea ce a declarat în cadrul Ligii Aleșilor Locali s-a dorit un mesaj ca cei care doresc să plece din partid să o facă acum. “A fost un mod mai elegant de a le spune celor care au de plecat să plece. Dacă mai sunt, eu sper că nu. Dar dacă mai sunt, le-am spus că nu mai e o problemă. Deci cine dorește să fie neapărat la guvernare în condițiile PD-ului se duce la PD, prin generalul Oprea sau direct, dacă sunt bine înfipți. E valabil și pentru Morega, pentru toată lumea, e valabil și pentru mine, cine știe ce gânduri îmi vin mâine”, a susținut el ironic.
Explicațiile președintelui PNL au venit în urma nelămuririlor presei cu privire la declarația din cadrul Ligii Aleșilor Locali, în care Antonescu a spus că, în urma deciziilor care se vor lua la viitorul congres, indiferent câți liberali vor mai rămâne să lupte în baza regulilor asumate, va fi mai bine și mai eficient decât a se preface toată lumea că este unită, când de fapt nu este. “Partidul, la nivelul conducerii centrale și conducerilor județene, în toate structurile sale, are de făcut și alte alegeri în afară de cea politică fundamentală. Are de făcut alegerea între a continua – cum suntem probabil toți tentați – cu activitatea noastră ceva mai lejeră, mai întoarsă spre sine însuși, în care petrecem cu plăcere ceasuri întregi în bârfe, intrigi de partid, proiecte complicate, așteptări, combinații, toate fac parte din imaginarul și practica politică, și noi nu trebuie să ne pierdem dezinvoltura, libertatea pe care o avem în raport cu militanții altor partide. Nu doresc, și nici nu cred că putem fi, un partid militarizat, sub niciun pretext. Suntem prin excelență un partid de civili, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne punem problema dacă facem sau nu pasul către un partid organizat, disciplinat și eficient, capabil să acționeze coerent, în toată libertatea, dar unitar, credibil și deci eficient”, a spus liderul.
El a declarat că, din perspectiva sa, “e greu de conceput o alianță politică” între PSD și PNL, deoarece pentru liberali este momentul să își asume singuri o direcție. Delegația Permanentă a PNL a decis, la Brașov, organizarea Congresului în perioada 5-7 martie, la București.  Liberalii vor să atingă obiectivul de a câștiga viitoarele alegeri și de a fi primul partid al României. Antonescu și-a reiterat speranța ca PNL să devină de la 20% un partid de peste 30%. Președintele PNL a spus, în fața aleșilor locali, că doar cei care cred și nu doresc intrarea la guvernare în condițiile PNL și câștigarea alegerilor cu scoruri de peste 30% pot rămâne cu “liberalii”.
“Cred că cine crede și dorește aceste lucuri va rămâne cu noi, printre noi, va rămâne al nostru, și câți vom rămâne ne vom bate cu puteri mai mari decât dacă ne prefacem că suntem cu toți la un loc și de fapt nu suntem. Opțiunile trebuie să fie clare, acțiunile trebuie să fie consecvente cu aceste opțiuni, și dacă vom face asta într-o direcție sau alta cred că orice conducere va fi aleasă la acest congres poate garanta în termen de contract obiective clare pentru întregul partid. Aceste obiective vor menține partidul care este viu, gata să se bată și să reprezinte cu adevărat cetățenii români, cu aceste proiecte, aceste opțiuni și acest spirit vor conferi cu adevărat unitatea eficientă a partidului”, a spus Antonescu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns