Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

“Cel mai mare pericol în 2014” este cel al “exploziei” preţurilor la electricitate

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Guvernul va emite o nouă ordonanţă privind reducerea cotei de certificate verzi dacă preşedintele Traian Băsescu refuză în continuare să promulge Legea de aprobare a unei ordonanţe similare aflată demult în Parlament, a anunţat premierul Victor Ponta.

“Soluţia este să trecem peste preşedinte şi să apărăm industria şi consumatorii români, eventual printr-o nouă ordonanţă dacă domnia sa refuză în continuare promulgarea legii”, a spus Ponta, în şedinţa de guvern.

El a susţinut că “cel mai mare pericol prin care trece România în 2014” este cel al “exploziei” preţurilor la electricitate, deoarece preşedintele a refuzat de două ori promulagrea legii prin care cota certificatelor verzi este redusă, iar preţurile rămân astfel constante.

“Dacă facem cum zice preşedintele Băsescu, toate facturile se măresc cu 50% pentru zona industrială – şi vreau să-mi anunţ solidaritatea totală cu angajaţii de la Alro, Sidex şi alte companii – dar şi pentru consumatorul casnic, tot cu 50%”, a spus Ponta, citat de Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că Legea certificatelor verzi este în Parlament şi a fost retrimisă pentru că trebuia să vină un aviz de la Comisia Europeană, precizând că nu are nimic împotrivă să fie promulgată imediat ce sunt îndeplinite toate procedurile.
În replică, Guvernul a transmis un comunicat în care îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că a dezinformat opinia publică,” în direct, făţiş, voit şi într-un mod iresponsabil”, în problema certificatelor verzi şi arată că Legea a fost votată de Parlament, dar a fost blocată de preşedinte.
Potrivit Executivului, efectul acestei blocări este creşterea facturilor la energie electrică.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Octavian Petric

Zona Codru va fi declarată defavorizată

După dezbaterea în Comisia de Buget-Finanţe-Bănci a Camerei Deputaţilor a Bugetului pe 2016, deputatul PSD de Satu Mare, Octavian Petric i-a cerut premierului Dacian Cioloş declararea zonei Codru din judeţul nostru ca zonă defavorizată.