Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Cerc pedagogic pentru profesori documentarişti la Şcoala Gimnazială Livada

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

L3Zilele trecute, la Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor” Livada a avut loc cercul pedagogic al profesorilor documentarişti în cadrul Centrului de Documentare şi Informare, coordonat de Casa Corpului Didactic.

Responsabil de cerc este profesorul documentarist Szalay Miklos Attila.

Programul manifestărilor

L2În deschidere, directorul Csaki Francisc şi directoarea adjunctă Ionuţ Carmen au urat bun venit tuturor cadrelor didactice prezente la eveniment. În continuare, profesoara Dumitru Camelia, bibliotecară documentaristă din partea Casei Corpului Didactic Satu Mare, a prezentat programul zilei. Pentru început, invitaţilor le-a fost prezentată şcoala. Au urmat activitatăţile pedagogice „Iniţiere în cercetarea documentară” şi atelier de lucru – concurs de scriere creativă şi ilustraţie „A fost odată ca niciodată”, susţinute de profesorul documentarist Szalay Miklos Attila la clasa a V-a B. Pentru destindere, a avut loc şi un moment artistic organizat de profesoara Ionuţ Carmen cu trupa Cezara – teatru (clasa a VII –a B), urmat de festivitatea de premiere. Apoi, profesoara Dumitru Camelia a susţinut dezbaterea „Pro şi contra carte tipărită vs ebook”, urmată de discuţii şi concluzii.

Despre cercetarea documentară

L1În partea a doua, profesorul documentarist Szalay Miklos Attila a derulat o activitate didactică de iniţiere în cercetarea documentară. În următoarea parte a activităţii s-a derulat atelierul de lucru care a constat într-un concurs de scriere creativă şi ilustraţie sub genericul „A fost odată ca niciodată”, condus de profesor documentarist Szalay Miklos Attila cu elevii clasei a V-a B. Cu acel prilej, elevii au exersat competenţele achiziţionate. Tematica activităţilor a fost „Cartea şi biblioteca”. După cum reiese şi din titlu, scopul principal al lecţiei a fost promovarea lecturii şi a artei prin stimularea fanteziei şi a creativităţii elevilor.
Dezvoltarea competenţelor infodocumentare s-a realizat în paralel cu urmărirea obiectivelor fixate pentru lecţia desfăşurată în CDI, la care au fost utilizate şi promovate toate resursele multisuport şi pluridisciplinare puse la dispoziţie în această structură infodocumentară.
Concursul a constat în realizarea de către elevi a unei cărticele de poveşti, pe echipe, respectând părţile componente ale cărţii şi elementele de conţinut.
Programul cultural a fost prezentat de trupa de teatru a şcolii – CEZARA – condusă de profesoara Ionuţ Carmen. Un moment muzical a fost susţinut de eleva Moldovan Denisa pregătită de profesoara Lazar Judith.
Jurizarea lucrărilor realizate de elevi a fost realizată de profesorii participanţi, iar la finalul programului artistic toţi elevii implicaţi în acest eveniment au fost premiaţi cu diplome, dulciuri şi autocolante reprezentând personaje din poveşti.

Carte tipărită vs ebook”

Profesoara Dumitru Camelia a prezentat în continuare cadrelor didactice comunicarea „Pro şi contra carte tipărită vs ebook” folosind documente grafice şi prezentare power point, propunând apoi o dezbatere pe această temă.
În încheiere au avut loc discuţii, propuneri şi concluzii. Principala idee care s-a reţinut a fost că între cartea tipărită şi cartea în format electronic nu există o concurenţă reală, fiecare având avantaje şi dezavantaje. De fapt, „cele două tipuri de cărţi sunt complementare – cartea electronică este extrem de utilă iar formatul său net avantajos în cazul cărţilor tradiţionale (rulare rapidă, căutare după cuvânt, selecţie şi tipărire, copiere, adnotare, mărire a fontului etc.). Pe de altă parte, cartea tradiţională din sfera umanioarelor nu cred că oferă percepţia dorită în faţa unui computer. Cărţile conţinând 300, 500, 800 de pagini, au farmecul lor citite pe terasă, în fotoliu, în pat, în balansoar, la o cafea, pe plajă” (citat din „Pro şi contra carte tipărită vs ebook” a profesoarei Dumitru Camelia, bibliotecar-documentarist la Casa Corpului Didactic Satu Mare). S-au acordat diplome cadrelor didactice participante.
Activităţile au fost sprijite de partenerul CDI-ului CREDDIS Satu Mare.
Informaţiile ne-au fost comunicate de profesorul Szalay Miklos Attila.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns