După zecile de ore de pană de curent de la sfârşitul anului 2014 şi începutul lui 2015, spunea primarul de Carei Eugen Kovacs, comunicarea cu furnizorul Electrica pare să se îmbunătăţească. Iată că au anunţat din timp consumatorii din Carei despre întreruperea programată din noaptea de 11/12 ianuarie cu scopul de a lucra la refacerea şi repararea defecţiunilor de pe reţeaua de alimentare.
Interlocutorul nostru a subliniat faptul că întrerupere este programată şi pentru noaptea de 12/13 ianuarie pentru a continua lucrările.
Ca urmare a situaţiei nedorite care a făcut Careiul să devină de notorietate, Electrica intenţionează ca în perioada ce vine să facă o serie de investiţii menite a pune la punct reţeaua de transport şi alimentare. Primarul Kovacs este convins că prin începerea lucrărilor de refacere a reţelei electricie se va produce disconfort şi deranj, dar careienii trebuie să înţeleagă că este vorba despre o necesitate stringentă.
Cu toate eforturile furnizorului de a reduce la minim posibilitatea întreruperilor accidentale de curent electric, o serie de careieni intenţionează să dea în judecată Electrica şi să solicite daune. Unii cetăţeni au primit deja formularul tipizat prin care să cheme în instanţă furnizorul de energie electrică.
De la Electrica am primit în cursul zilei de luni următorul comunicat:
In urma incidentelor din perioada 30.12.2014-02.01.2015 din municipiul Carei, se impune executia in regim de urgenta, a unor lucrari de inlocuire a unor linii electrice subterane de 6kv, pentru cresterea sigurantei in alimentarea consumatorilor . Pentru aceasta in cursul zilei de luni 12.01.2015 vor incepe lucrari de sapaturi si pozare cablu electric intre statia 110/20/6 Kv Carei 1 si PA 2007 P-ta 1 Mai si intre postul de transformare PT 2062 Parc si postul de transformare PTZ 2057 SMA 2. Strazile afectate de lucrari vor fi: Grof Karoly Sandor, Progresului, strada Mica, Petofi Sandor, Gheorghe Sincai, Mihai Viteazul, 1 Mai, Ignis si cartierul Eliberarii.
Rugam intelegere din partea locuitorilor municipiului Carei dar mai ales din partea celor afectati de lucrari.
Va multumim pentru intelegere.
Electrica-SD Satu Mare
2 comentarii
Totusi cine sant aceia”” UNII”” Tov Primar?? Si de ce numai aceea unii au primit formulare?
Stiu ca nu voi primi raspuns,dar…..
Pentru bataia de joc pe care o promoveaza Electrica, ar trebui sa li se ia ultimul banut