Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

China începe să dea semne că ar ceda în conflictul comercial cu Statele Unite

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 China va elimina restricţiile asupra băncilor străine, companiilor de brokeraj şi managerilor de fonduri, potrivit unui anunţ al unei televiziuni de stat, după o reuniune a Guvernului premierului Li Keqiang, transmite Reuters.

 Decizia, care vine la aproape 18 ani de când China a devenit membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), ar putea avea un impact limitat asupra industriei financiare competitive, dominată de firmele chineze de stat.

 Autorităţile de reglementare de la Beijing au anunţat, vineri, că vor renunţa la limitarea investiţiilor străine în domeniul pieţelor futures, a fondurilor mutuale şi a valorilor mobiliare în ianuarie, aprilie şi, respectiv, decembrie 2020. Anunţul vine în urma negocierilor care au dus la un acord temporar privind rezolvarea disputei comerciale dintre China şi SUA.

 Totodată, China va sprijini eforturile guvernelor locale de a atrage mai multe investiţii străine şi de a permite firmelor străine să fie mai flexibile în alegerea modului în care împrumută fonduri de peste hotare.

 China nu va permite transferuri forţate de tehnologie de către firmele străine, au informat autorităţile de la Beijing. Stabilizarea investiţiilor străine face parte din politicile autorităţilor chineze de sprijinire a creşterii economiei, afectată de războiul comercial cu SUA.

 În 2007, HSBC Holdings, Standard Chartered Bank, Bank of East Asia şi Citigroup au devenit primele bănci străine cărora li s-a permis să-şi înfiinţeze subsidiare încorporate local în China, dar numeroasele restricţii asupra operaţiunilor băncilor străine asigură câ cele aproximativ 40 de instituţii financiare cu subsidiare în China reprezintă un procent redus din piaţa dominată de băncile de stat.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns