Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Chiuariu (PNL): MCV este folosit în scopuri politice

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Deputatul Tudor Chiuariu
Deputatul Tudor Chiuariu

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, liberalul Tudor Chiuariu, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că raportul MCV pe justiţie începe să devină “o poveste fără sfârşit”, fiind de părere că acest document nu mai este folosit pentru obiectivul pentru care a fost creat, ci în “scopuri politice”.

 
“MCV începe să devină o poveste fără sfârşit, deoarece văd că de fiecare dată apar noi teme şi în ritmul acesta nu o să ne oprim niciodată şi nicăieri şi mă gândesc cui foloseşte? (…) După mulţi ani, justiţia, din păcate, nu funcţionează mai bine, mai ales având în vedere ce s-a întâmplat între 2009 şi 2012 şi avem aceste rapoarte în jurul cărora unii se isterizează şi aduc prejudicii grave României. (…) Nu ştiu cui foloseşte isteria asta. Probabil că d-lui Băsescu în lupta sa cu Guvernul, dar nouă nu ne foloseşte, ca ţară. În continuare acest mecanism nu mai este folosit potrivit scopului său iniţial şi este folosit în scopuri politice de cine, cui îi convine”, a spus Chiuariu.

El a reamintit că MCV a fost văzut ca un mecanism pentru îmbunătăţirea funcţionării justiţiei.

Liberalul a precizat că raportul nu este unul dur la adresa României.

“Nu este nimic dur în raportul acesta. Sunt subiecte inventate de cine a vorbit fără să vadă raportul, cum ar fi cel cu superimunitatea deputaţilor şi senatorilor. Nu se face nicio referire în raport cu privire la faptul că s-ar fi creat o superimunitate, că ar fi ceva în plus faţă de ceea ce era înainte, ceea ce este şi corect din punct de vedere faptic. Raportul nu excelează din punct de vedere al aspectelor tehnice, din păcate, vedem că se aduc în discuţie noi chestiuni şi noi chestiuni, cum ar fi cea legată de reglementarea activităţii presei. Aceasta a rămas până la urmă una dintre problemele principale ale CE – cum funcţionează presa din România, în condiţiile în care nu putem spune că presa funcţionează în 2013 altfel decât funcţiona în 2005”, a afirmat senatorul PNL.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns