Cine îşi cere iertare de la elevii pregătiţi de profesoara Carmen Stoica?

Asculta acest articol

Nu suntem străini de sistemul românesc de învăţământ, facem parte din el şi îl criticăm atunci când este cazul (şi nu putem spune că nu ar fi destule de criticat), dar nu putem să nu reacţionăm atunci când constatăm că emit judecăţi de valoare – preluate apoi de publicaţiile naţionale – oameni care demonstrează nu numai că nu îşi îndeplinesc rolul în faţa elevilor, dar că fac şi grave confuzii. Este şi cazul doamnei profesoare Carmen Stoica, de la Şcoala Gimnazială nr.99 din Bucureşti, celebră peste noapte cu o reacţie la adresa subiectelor de la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale a elevilor de clasa a VIII-a.

Distinsa doamnă îşi manifestat dezamăgirea faţă de subiecte şi barem, gândindu-se la elevii pregătiţi de domnia-sa: Sunt profund dezamăgită de subiecte şi de barem. Mă gândesc de două zile la copiii mei care au muncit foarte mult anul acesta şi la cât o să fie de dezamăgiţi. La Gloria, Tudor, Lidia, Laura, Oana, Antonela, Cristina sau Andrei şi la mulţi alţii, care, probabil, vor lua note sub aşteptările lor şi mai mici decât nivelul lor real. De ce? Din vina celor care au conceput subiectul, baremul, din cauza viziunii celor care conduc învăţământul sau, mai bine zis, a lipsei lor de viziune, apoi încearcă să demonteze subiectul şi baremul cu pricina.
Am citit motivele care au generat dezamăgirea domniei sale şi am înţeles că, de fapt, adevărul este altul. Şi este unul trist.
Motivul 1: Textul era mult peste nivelul de vârstă şi capacitatea de înţelegere a unui copil de 14 ani, iar eu am în programă o singură oră pe an în care îi învăţ să-şi exprime opinia în legătură cu o temă oarecare. Cei care fac asemenea subiecte nu ştiu asta? Textul nu avea prea multe figuri de stil, ca să le poată comenta, lucru pe care copiii l-au învăţat. Aşadar, viaţa mea depinde de înţelegerea unui text al unui poet simbolist. De-aş fi avut un pastel, măcar o poezie de dragoste, ceva ce pot „vedea”, înţelege…
Probabil că ceea ce i s-ar putea reproşa textului suport la care face referire doamna profesoară este decupajul. În rest, tot ceea ce afirmă dumneaei demonstrează fie reaua intenţie, fie necunoaşterea programei şcolare. Orice profesor de limba şi literatura română ştie că programa şcolară nu face precizări referitoare la numărul de ore alocate dezvoltării unei competenţe, apoi o competenţă nu se dezvoltă într-o oră. Este foarte grav dacă doamna profesoară nu a înţeles încă faptul că susţinerea unei opinii, fie ea şi despre semnificaţia mesajului unei poezii, nu presupune comentarea figurilor de stil, ci construirea unor argumente care să demonstreze valabilitatea acestei opinii. Cât de greu poate să fie la 15 ani să sesizezi mesajul fragmentului dat, acela că omul aşteaptă cu bucurie şi cu speranţă sosirea unui nou an etc.? Patetismele la care se apelează (Aşadar, viaţa mea depinde de înţelegerea unui text al unui poet simbolist. De-aş fi avut un pastel, măcar o poezie de dragoste, ceva ce pot „vedea”, înţelege…) sunt jalnice. (Doamna profesoară uită de nivelul textelor din manuale – Lucian Blaga, Nichita Stănescu, sau de cel din auxiliarele şcolare, mai bune sau mai proaste, pe care sunt sigură că le-a folosit.)
Motivul 2: Apoi, li s-au dat sinonime… pentru „fiindcă”, copilul a scris „deoarece”, dar şi „pentru că”. Numai că această expresie nu apărea în barem şi multe profesoare nu au luat răspunsul în considerare, „pentru că e locuţiune”. Baremul ar trebui să epuizeze toate variantele de răspuns, nu să lase profesorul să aleagă. Eu le-am dat punctele, alţii nu. La fel, pentru „cer”: în barem apăreau „solicit”, „pretind”, dar, judecând contextual – „Ai auzit ce-ţi cer?” –, copilul a scris „vreau”, „te rog”, cum mi se pare şi firesc. În fond, nu soliciţi de la Anul Nou să fie neprihănit… A rămas, din nou, ca profesorul să aleagă. Eu am dat punctele, alţii nu.
Este grav că doamna profesoară nu a aplicat baremul. Ne mirăm că nu a reacţionat nimeni la gravitatea faptelor dumneaei, fiindcă neaplicarea baremului i-a dezavantajat pe elevii care au răspuns corect. În evaluarea la examene/concursuri etc. nu punctăm după cum vrem noi, ci conform baremului. Cum adică „eu le-am dat punctele, alţii nu”? Ne mirăm atunci de ce opinia publică asociază evaluarea la limba şi literatura română cu subiectivitatea?
Doamna profesoară are dreptate, „pentru că” este echivalent ca sens cu „fiindcă”, dar fiind locuţiune nu este un sinonim lexical, ci lexico-frazeologic.
Motivul 3: Următorul exerciţiu le cerea să prezinte rolul virgulei, iar explicaţia era că apărea „o construcţie în cazul vocativ”. Dar mulţi copii au scris „construcţie incidentă”. N-au luat cele 6 puncte, deşi, conform Gramaticii Academiei, pe care cei care fac subiectele n-o consultă, construcţia incidentă cuprinde vocative! Se scrie asta, negru pe alb, la pagina 741, vol. 2. Al treilea item se referea la măsura versurilor. Dacă n-ai numărat corect silabele o dată în viaţa ta, ai pierdut 6 puncte, mai mult decât valorează singurul exerciţiu de morfologie, pe care o studiem 8 ani, în sute de ore…
a. În Gramatica Limbii Române (Gramatica Academiei) aflată în uz (ediţia 1966), volumul II, paginile 425-426 se face referire la aşa-zisele „cuvinte de umplutură” care pot fi substantive în vocativ DOAR DACĂ şi-au pierdut sensul iniţial şi pot fi adresate oricui (de exemplu: soro – „Dormi, soro?”, domnule – „Ei! domnule, câte d-astea n-am citit eu…”). În Gramatica Limbii Române (Gramatica Academiei) din 2005, la pagina la care face referire doamna profesoară se detaliază vocativele care intră în categoria construcţiilor incidente alocutive, fără a fi foarte clar dacă structura cu pricina s-ar regăsi în această situaţie.
b. Identificarea corectă a numărului de silabe este o competenţă ce ţine de clasa a V-a şi se formează pe baza deprinderilor cu care vin elevii din clasele primare. În fond, identificarea măsurii versurilor nu ar fi trebuit să pună probleme la finalul clasei a VIII-a. Nu cred că doamna profesoară nu i-a învăţat pe Gloria, pe Tudor, pe Lidia, pe Laura, pe Oana, pe Antonela, pe Cristina sau pe Andrei să numere silabele. Sau…?
Motivul 4: Şi, dacă tot veni vorba, dacă n-ai scris un adjectiv propriu-zis, nu iei nimic, pentru că nu ştii să le diferenţiezi pe acestea de cele provenite din participiu. Dar, în aceeaşi Gramatică mi se spune, la pagina 141, vol. 1, că adjectivele propriu-zise includ şi participiile şi gerunziile adjectivizate. Ce facem!? Mie mi se pare important ca un copil ştie să recunoască adjectivul, prepoziţia, dar eu nu pot să-i dau nimic, nici măcar amărâtul ăla de punct, dacă n-a scris „prepoziţie simplă”!
Pagina la care face referire doamna profesoară este din GAL (2005) – Gramatica Academiei în uz fiind cea din 1966 (conform programei şcolare în vigoare), aceeaşi programă care prevede clar că elevii vor studia adjectivul propriu-zis şi adjectivul provenit din verb la participiu (clasa a V-a). Mai mult, gerunziile adjectivizate nu sunt incluse în programa şcolară.
Identificarea părţilor de vorbire (verb, substantiv, pronume, adjectiv etc.) şi de propoziţie (predicat, subiect, atribut, complement) se exersează în clasele II-IV. Plusvaloarea orelor de română din gimnaziu constă şi în dezvoltarea competenţei de identificare a particularităţile categoriilor morfologice. Este firesc să se puncteze în cazul unei astfel de evaluări capacitatea elevului de a sesiza calitatea de prepoziţie simplă a unui cuvânt.
Motivul 5: La al cincilea item erau două subordonate care puteau fi interpretate diferit. Prima, temporală sau condiţională, dar şi ultima, indirectă sau de scop. Îmi amintesc scandalul de acum doi ani, când propoziţia a fost clar subiectivă, dar s-a corectat, până la urmă, în două feluri. De ce nu şi acum? Merge, la fel de bine, „îl încurajează pe cititor la…” ca şi „îl încurajează pentru a înţelege”.
Dacă tot invocă Gramatica Academiei, doamna profesoară ar fi putut deschide (din curiozitate) volumul al II-lea la pagina 540, unde se precizează clar că în cazul circumstanţialei de scop „situaţia comunicării trebuie să conţină un participant care, prin voinţă, intenţie şi control, să proiecteze desfăşurarea unui proces […]. Cu alte cuvinte, realizarea acestei funcţii este impusă de una din următoarele particularităţi semantice ale construcţiei regentei: (a) să conţină un centru verbal care impune un subiect animat […]” Ţine de logica gramaticală şi semantică să înţelegi că scopuri îşi pot fixa oamenii, nu şi „poveştile de viaţă”. Evident că ultima subordonată era completivă indirect.
Motivul 6: Tema compunerii libere a fost nemaipomenită. Cât or fi stat să se gândească la asta? Copilul să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire cu un scriitor contemporan! Cei mai mulţi copii n-au scris cele 10-15 rânduri necesare. S-au întâlnit cu scriitorul contemporan fără nume, celebru, Dan Puric, idolul mamei, Andrei Pleşu/Pleşa, Mircea Dinescul cu fular alb, Andreea Esca, Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu – o ea!! –, dar şi cu Mihai Eminescu, Creangă, şi i-au pus întrebări şi au fost emoţionaţi. Ce-ar fi putut spune mai mult? Am găsit o singură lucrare în care apărea un şoricel la prezentarea cărţii marelui scriitor, sedus de mirosul de caşcaval al unei cărţi culinare. Vina nu e a lor că nu ştiu niciun nume de scriitor – unii mai ştiu –, pentru că cei care apar frecvent la televizor nu sunt scriitorii, oamenii de cultură etc., ci oameni de un cu totul alt gen.
Tocmai. „În timpul”. Elevii trebuiau să-şi imagineze contextul (o întâlnire la care participă un scriitor – contemporan, fireşte, ar fi fost absurd altfel – al cărui nume nu trebuia precizat. Nu credem că era un exerciţiu de imaginaţie dificil (elevii participă adesea la întâlniri cu persoane din afara şcolii – de la candidatul la europarlamentare la reprezentantul unui ONG), iar itemul viza demonstrarea competenţei de redactare a unei compuneri imaginative (conceptul apare în programa pentru clasa a V-a), a unei scurte naraţiuni în care să fie prezentată o întâmplare petrecută „în timpul” întâlnirii respective (nu trebuia ca la acea întâmplare să participe scriitorul contemporan). E clar că doamna profesoară nu a înţeles cerinţa. Argumentul (adus de alte voci) că elevii nu participă la astfel de evenimente nu este viabil. Aşa puteam spune că nu toţi elevii merg în excursii, nu toţi elevii au fost la mare, nu toţi elevii au fost la librărie, nu toţi elevii au văzut un muzeu, nu toţi elevii au bunici (la ţară sau în altă parte), nu toţi elevii au părinţi în viaţă etc. Dar elevii pot face exerciţii de imaginaţie, nu?
Analizând subiectul în discuţie putem spune că nu a fost un subiect dificil. A fost de nivel mediu, aşa cum era firesc. Problema este alta: noi, profesorii, ne raportăm la subiecte gândindu-ne la ce am făcut la clasă cu elevii noştri. Apoi, ca să ne mascăm derapajele, aruncăm vina pe subiecte. Şi le inducem şi părinţilor acest lucru, ceea ce este regretabil.
Da, doamna profesoară, trebuie să vă cereţi iertare faţă de Cristi, Alberto şi faţă de toţi ceilalţi copii pe care i-aţi învăţat altceva decât ce trebuia, pentru faptul că nu aţi respectat programa, pentru că le-aţi creat iluzia că sunt pregătiţi pentru această evaluare. Nu sunteţi singura, fiţi liniştită. Aveţi dreptate, sistemul de învăţământ românesc nu e printre cele mai bune, structura subiectului de la Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a VIII-a nu e dintre cele mai fericite, dar mai este o cauză a eşecului elevilor. Noi, profesorii. Noi, cei care predăm după ureche, noi cei care evaluăm după ureche. De la evaluarea noastră ar trebui să înceapă reforma.
Comentariu postat de Ionut

Ionut
0 approved
[email protected]
86.124.210.121