Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Disputa piritelor din Baia Mare s-a mutat la Carbunar

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cine se teme de cianura sufla si-n marmura. Victor Florean, patronul CMC, vrea sa investeasca intr-o instalatie proaspat brevetata, pentru a prelucra “doar” o tona de deseu aurifer

[slideshow id=6001]

Linistea dinaintea furturii la Carbunar. Asa sustin autoritatile locale. Tensiunile in satul maramuresean au inceput de la o cerere depusa de administratorul societatii CMC Carbunar, Victor Florean, la Primaria Dumbravita, prin care acesta solicita un certificat de urbanism pentru o instalatie de prelucrare a piritelor rezultate in urma procesului de flotare. Marea nedumerire a localnicilor, dar si a autoritatilor locale era metoda de prelucrare. Prin sat se auzea foarte des utilizat cuvantul “cianura”.

Administratorul SC CMC neaga insa aceste speculatii si le pune pe seama proastei informari a localnicilor.

“Este vorba de o statie pilot de verificare a unei metode noi, de extractie a aurului si argintului din acele pirite arsenioase. Am achizitionat un brevet, o inventie, de la un cercetator ce munceste de o viata intreaga la gasirea unei solutii. Pentru asta am depus documentatia la Primaria Dumbravita. Pentru o statie pilot. Omul asta a facut doar experimente de laborator. Pentru a verifica daca instalatia si solutia inventata de el este rentabila trebuie o astfel de statie”, a punctat Florean. Acesta a spus ca, inainte de a baga bete in roate, orice persoana, indiferent ca vine din administratie sau pur si simplu de pe strada, trebuie sa se documenteze.

“Nu vreau sa lucrez ca un borfas”

Victor Florean a tinut sa explice, pe intelesul tuturor, cum va functiona instalatia pe care acesta vrea sa o foloseasca pentru a extrage aur si argint. “Da. Vrem sa intram in industria prelucrarilor de pirite. Dar eu nu vreau sa lucrez ca un borfas. Vreau ca totul sa fie transparent si legal. Tot scandalul a fost provocat artificial. Eu doar am depus o cerere la primarie pentru un certificat de urbanism, in conditiile legii. Voi depune apoi o documentatie la Mediu. Abia dupa aceea va urma o dezbatere publica…”, a declarat Florean.

Administratorul societatii a subliniat ca la final ramane doar o pirita “curata”, fara arsen. Aceasta se poate depozita in locuri special amenajate, dupa normele prevazute de legile in vigoare. In ceea ce priveste utilizarea cianurilor la Carbunar, Florean a exclus orice implicare a acestei substante in procesul tehnologic. “Este exclus sa folosim cianura. Vom folosi o tehnologie ce implica un soi de LESII. Totul va fi cu circuit inchis. Nici nu se va pune problema unor deversari sau a poluarii mediului inconjurator”, a mentionat Victor Florean.

Misterul “piritelor” din curtea societatii

In curtea societatii CMC din Carbunar sunt depozitate cateva tone de deseuri. Victor Florean spune ca nu sunt pirite, ci un reziduu rezultat din taierea si prelucrarea andezitului, numit generic SLEAM. Surse din cadrul Garzii de Mediu, care au efectuat o verificare la fata locului, in cursul zilei de ieri, precizeaza insa contrariul, dar o pozitie oficiala va fi data publicitatii doar dupa analizele de laborator. Momentan s-a dispus mutarea deseului suspect intr-un spatiu protejat, pana la finalizarea cercetarilor de laborator.

Populatia din satele invecinate considera ca activitatea de prelucrare a haldelor de steril este o activitate periculoasa. In opinia cetatenilor, aceasta ar putea avea efecte negative atat asupra starii de sanatate a populatiei cat si a mediului inconjurator. Oamenii se tem ca prelucrarea haldelor de steril si extragerea  metalelor neferoase  ar putea duce la infestarea solului, afectarea panzei freatice si izvoarelor din zona.

Indiferent daca e vorba de cianuri sau nu, localnicii nici nu vor sa auda de prelucrarea piritelor arsenioase in zona. In semn de protest, oamenii au lipit pe gardurile societatii si au imprastiat in tot satul o scrisoare-manifest in care arata ca nu doresc nici in ruptul capului poluare in localitate.

MANIFESTUL din Carbunar

Nu fii indiferent! Spune NU poluarii! In situatia in care societatea in cauza va obtine avizele solicitate in baza certificatului de urbanism si implicit autorizatia de construire si functionare, si va demara activitati de procesare a acesor deseuri periculoase, pot aparea urmatoarele riscuri si vulnerabilitati cu REPERCURSIUNI MAJORE asupra sanatatii populatiei si mediului inconjurator<

–  amplasamentul propus se afla pe o panta cu inclinatie inversa, existand riscul poluarii paraului din zona>

–  infestarea solului cu ioni de metale grele (…)

–  reducerea duratei de viata (…)

–  antrenarea particulelor prin deflatie si raspandirea acestora pe o suprafata insemnata, compromitand culturile etc.

Intrucat activitatea se desfasoara cu deseuri periculoase, cu impact direct asupra factorilor de mediu si sanatatii populatiei, se considera necesara informarea si consultarea populatiei in luarea deciziei de acordare a autorizatiilor de construire/functionare si solicitarea obtinerii autorizatiei de mediu cu realizarea unui studiu de impact, elemente ce necesita realizarea unei sedinte de dezbatere publica.

LUATI ATITUDINE, NU V{ L{SATI INFLUENTATI SI MANIPULATI!

O alta inventie – o noua statie< productie de clorura de magneziu ca antiderapant

Patronul CMC Carbunar spune ca a mai achizitionat un brevet de inventie. Acesta ar urma insa sa faca o alta statie pilot, tot pentru teste in teren, la Carbunar. “Este vorba de o instalatie ce ar urma sa topeasca piatra ca sa obtinem o substanta numita clorura de magneziu. Acesta va fi folosita ca material antiderapant. Inventatorul ei ne garanteaza ca va elimina zapada de pe carosabil pana la o temperatura de -10 grade Celsius”, precizeaza Florean.

“Nici vorba sa caram pirita la Carbunar!”

“Pentru a face o verificare a instalatiei, in ideea in care ea va fi autorizata, nu va fi nevoie de mai mult de 3-4 luni de functionare. Insa, in ceea ce priveste exploatarea in cantitati mari sau foarte mari, nici nu se pune problema ca eu sa transport mii sau sute de mii de tone de pirita la Carbunar. Am nevoie de maximum o tona. Pentru acele testari… Iar o tona de pirita contine cam 10 grame de aur si circa 20 de argint. Procesarea trebuie facuta acolo, la fata locului. Doar nu am innebunit sa car 500 de mii de tone de pirita arsenioasa de-a lungul judetului!”, ne lamureste Victor Florean.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns