Cine sunt hipsterii?

Asculta acest articol

Aţi auzit de hipsteri? Ei au ajuns să constituie un fenomen social şi cultural studiat de sociologi.

Sunt tineri, mereu contra curentului, se preocupă de artă, muzică indie, film şi cauze nobile, sunt interesaţi de ecologie, nu-şi fac prea multe planuri şi nu respectă nicio regulă. Se ţin departe de actualitate şi de tiparele impuse de societate, iar lumea îi percepe drept ciudaţi. Nu recunosc despre ei înşişi că sunt hipsteri, dar trăsăturile pe care le au în comun definesc o minoritate tot mai vizibilă pe străzile din oraşele României.
Etimologic, cuvintele “hep”, “hip” sunt derivate de la “hepi”, dintr-o limbă Vest Africană, care tradus înseamnă “a vedea”, sau de la “hipi”, care înseamnă “a deschide ochii cuiva”. De asemenea, unii spun că provine de la cuvântul “hop”, jargon pentru “opiu”. Termenul a fost folosit în multe comunităţi africane din Diasporă, încă de când şi-au părăsit originile locale. În primii ani ai jazzului, muzicienii foloseau termenul “hep” pentru a descrie o persoană care avea habar de evoluşşia culturii momentului, în mare parte necomercială, care prindea rădăcini în jurul jazzului. Aceştia şi fanii lor erau numiţi “hepcats”.

Târziu, în anii 1930, “hip” a urcat pe culmile celebrităţii printre muzicienii de jazz. Artie Shaw, iubitor al clarinetului, a spus că Bing Crosby este “primul “hip” alb născut în America”. În anii 1940, “hipster” a înlocuit cuvântul “hepcat”, în timp ce adepţii hipster au devenit mai interesaţi de “bebop” şi de “hot jazz” decât erau de muzica swing originală, care târziu în anii `40 a devenit de modă veche şi surclasată de Lawrence Welk sau Guy Lombardo.
Frank Tirro defineşte adeptul hipster, în cartea sa “Jazz”, ca fiind “underground man”. “El este pentru al doilea război mondial ce este dadaistul pentru primul război. Este amoral, anarhist, gentil şi mult prea civilizat pentru timpul său. În acest joc este tot timpul cu zece paşi înainte din pricina conştiinţei sale. De exemplu, cunoaşte o fată şi o respinge pentru că ştie că vor ieşi împreună, se vor ţine de mână, se vor săruta, alinta, vor face sex, poate se vor căsători şi vor divorţa – aşa că de ce să începi tot acest proces? Cunoaşte ipocrizia birocraţiei, urăşte religia – aşa că ce valori îi mai rămân? – altele decât să trăiască evitând durerea, să fie “cool” şi să se distreze. Caută ceva, iar această libertate o poate găsi în jazz”.

Din anii 1990, adeptul hipster face parte din clasa de mijloc şi clasa de sus şi este interesat de varietatea culturală şi mişcările alternative. Acestea pot include vegetarismul, politicile extrem de ecologiste şi muzica post-punk şi alternativă. Hipsterul de azi este altfel decât tradiţionalist sau adept al vreunui curent principal.

Trendurile de fashion îi redau pe hipsteri îmbrăcaţi din magazine retro şi făcând economie, deşi un hipster îşi permite să îşi cumpere haine noi. Unii spun că acest stil de viaţă nu provine de la adevărata convingere faţă de acest curent, ci de la dorinţa de a se identifica cu ce este popular la momentul respectiv şi asta îi face pe adepţii hipster destul de previzibili în evoluţie.
Cartea satirică “The Hipster Handbook”, scrisă de Robert Lanham, descria adepţii hipster ca “având frizuri ciufulite, cărţi de buzunar atârnate de pantaloni, vorbind la telefonul mobil, fumând ţigări europene, cocoţaţi pe încălţăminte cu platforma şi cu o întreaga biografie a lui Che Guevara în ghiozdane. Sunt apatici, pretenţiosi şi egoişti, de cele mai multe ori marginalizaţi în mediul lor de viaţă, atât de generaţiile boeme, de tradiţionalişti sau de oamenii de culoare din cartiere sărace.”

Revista Utne Reader a descris “hipster rap” ca fiind o adunătura de music composer şi disk jockey, fanii modei hip-hop, purtând haine largi, cu lanţuri de aur la gât, ochelari de soare mari şi alte accesorii. Aceştia sunt deseori blamaţi de iubitorii curentul hipster şi îi critică pe raperi pentru că au “vandalizat” “stilul metrosexual al modei hipster”. Mulţi spun că la baza evoluţiei modei hipster stau elemente rasiale.