Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Cioloș îi răspunde lui Tăriceanu. Declarația CE nu presupune un mandat din partea Parlamentului

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Premierul Dacian Cioloș a ținut să clarifice, marți dimineață, că reuniunea UE-Turcia de la Bruxelles la care a participat nu a fost un Consiliu European și s-a finalizat doar cu o declarație, și nu cu o decizie care să fi presupus un mandat din partea Parlamentului.

 
“Aș vrea să clarific: aici nu a fost o ședință de Consiliu European. Invitația a fost foarte clară pentru o reuniune a șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană. Așa încât această reuniune nu s-a finalizat printr-o decizie care să fi presupus un mandat din partea Parlamentului, ci s-a finalizat doar cu o declarație”, a spus Cioloș, într-o declarație de presă.

Cioloș a făcut aceste precizări după ce copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a afirmat luni că participarea premierului Dacian Cioloș la reuniunea Consiliului European se face cu încălcarea legii, scrie Agerpres.

“Nu am reținut, eu la Parlament nu am primit niciun fel de document din partea premierului, a Guvernului, prin care să fim informați și prin care nu numai să fim informați, dar prin care să ni se solicite un mandat, așadar participarea premierului Cioloș la reuniunea Consiliului European se face cu încălcarea legii și a dispozițiilor clare stabilite de Curtea Constituțională. Este un precedent extrem de grav”, a spus Călin Popescu-Tăriceanu, într-o conferință de presă.
El s-a referit la necesitatea ca prim-ministrul, în condițiile în care reprezintă România la Consiliul European, să vină în Parlament cu o solicitare de mandat.

“După cum ați aflat și am aflat, mi se pare chiar de pe pagina de Facebook, într-o formulă de comunicare semi-oficială la nivelul președintelui, șeful statului a hotărât să-l mandateze ca să reprezinte România la Consiliul European pe prim-ministrul Dacian Cioloș. Până aici, niciun fel de problemă. Problema la care doresc să mă refer — și nu este prima dată că o semnalez — este necesitatea ca premierul, în condițiile în care reprezintă România la Consiliul European, să vină în Parlament cu o solicitare de mandat, de aceea am să vă citez din Legea 373, alineatul 1 de la articolul 18 — ‘Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, cu minim zece zile calendaristice înaintea reunirii Consiliului European, propunerea de mandat'”, a explicat copreședintele ALDE.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Candidatura lui Iohannis la prezidenţiale este pusă sub semnul întrebării

PNL a schimbat patru miniştri

Asculta acest articol Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat oficial vineri nominalizările în Guvern: Klaus Iohannis – vicepremier şi ministru