Costul cu pensiile în bugetul din 2021 creşte deja cu aproape 8 miliarde de lei faţă de anul trecut, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu.
“Pensiile, costul cu pensiile în bugetul din 2021 creşte deja cu aproape 8 miliarde de lei față de anul trecut, de la majorarea de pensii de anul trecut. Aici, vă daţi seama, deja avem… 8 miliarde înseamnă cam 0,8% din PIB, plus o creștere la alocații, creșterea de anul trecut plus creșterea de anul acesta, încă aproape 3 miliarde; vorbim de 1,1% din PIB suplimentar față de ceea ce aveam anul trecut la buget, deci cheltuieli în plus față de anul trecut. De aici pornim construcția bugetului anul acesta – pe legislația în vigoare, bineînțeles.” a spus premierul Cîțu.
Întrebat dacă nu va mai fi aplicată de la 1 septembrie legea pensiilor aflată în vigoare şi acea nouă formulă de calcul, Florin Cîţu a replicat: Vom vedea dacă suntem gata cu o nouă lege a pensiilor în această perioadă și putem să o aplicăm până atunci. Dar bugetul, bineînţeles, se construiește pe legislaţia în vigoare.
Fii primul care comentează