Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Clubul Impact “The Raisers” prezintă modele de urmat pentru noua generaţie

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Majoritatea tinerilor din ziua de azi nu se identifică cu modele demne de urmat din noua generaţie şi în loc să fie inspiraţi de tineri apropiaţi de vârsta lor, care au reuşit să facă din pasiunea lor o meserie de viitor, sunt atraşi mai cu seamă de nonvalorile promovate tot mai mult pe majoritatea canalelor media.

De la această premisă au pornit membrii grupului Impact “The Raisers” , care activează în cadrul Colegiului Naţional “Ioan Slavici”, atunci când au creat proiectul “Vitamina Z”. Acesta este primul lor proiect din 2017 şi face parte din Campania Naţională “Comunicatorii Generaţiei Z” organizată de 10 cluburi Impact din toată ţara.

Luni, 20 februarie, membrii grupului Impact “The Raisers” alături de liderul lor, prof. Lăcrămioara Mariţa, în prezenţa a numeroşi elevi şi a directorului adjunct al unităţii de învăţământ, prof. Alina Dragoş, au lansat oficial proiectul “Vitamina Z”. “Problema pe care am identificat-o în înscrierea acestui proiect este că tinerii nu au modele de viaţă viabile de la care să se inspire.

Scopul proiectului este să promovăm minim trei tineri inspiraţionali care să fie foarte apropiaţi de vârsta tinerilor noştri de la liceu, care să-i inspire şi să le arate cam cum au parcurs ei un drum spre succesul pe care unii dintre ei deja îl au”, ne-a spus prof. Lăcrămioara Mariţa, lider al grupului Impact “The Raisers”. Cei şase tineri care i-au inspirat pe membrii clubului Impact “The Raisers” sunt Maria Codrea, Cristian Dan, Denis Bataki, Claudiu Ardelean, Emanuel Pop şi Sorin Ionescu.

Cluburile Impact sunt de iniţiativă comunitară

Proiectul este structurat în patru etape şi prima întâlnire va avea loc joi la ora 17<00, la sediul asociatiei Act 4 You, situată pe Bld. Vasile Lucaciu nr. 8. În cadrul întâlnirii Maria Codrea îi va îndruma pe tineri să se implice în activităţi de reprezentare şi voluntariat, dar şi să aibă curajul să creadă în forţele lor. Sunt aşteptaţi să participe toţi tinerii şi elevii sătmăreni interesaţi să afle sfaturi care să îi ajute şi pe ei să îşi găsească drumul în viaţă. Cel puţin membrii clubului sunt nerăbdători să participe şi să-i asculte sau să le adreseze întrebări invitaţilor.

Cluburile Impact sunt cluburi de iniţiativă comunitară prin care ţinerii învaţă, într-un context non-formal, cum să demareze proiecte care să vină în sprijinul comunităţii locale.

În prezent în ţară există 140 de cluburi susţinute si finanţate de Fundaţia Noi Orizonturi, unul dintre ele activând la Colegiul Naţional “Ioan Slavici” din Satu Mare. În cadrul Clubului Impact “The Raisers” activează 30 de voluntari activi care organizează anual cel puţin două proiecte, cel lansat luni, 20 februarie, fiind cel de-al cincilea.

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns