Componenţa Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei va fi aprobată miercuri în şedinţa de plen comun, a anunţat, marţi, premierul Victor Ponta, care a estimat că referendumul privind modificarea legii fundamentale va avea loc în jur de 1 octombrie.
“Mâine (miercuri – n.r.) e şedinţa comună şi aprobăm şi compoziţia Comisiei pentru revizuirea Constituţiei şi, mai departe, eu ţin foarte mult ca, după formarea comisiei mâine, cel puţin până de Paşte, deci o perioadă de aproape trei luni, să funcţioneze acel forum de dezbateri format din reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, ai societăţii civile, care să dezbată propunerile politice USL, PDL, UDMR şi ce o mai fi, iar practic comisia să înceapă să lucreze pe texte după ce se dezbat principalele idei de revizuire în forumul constituţional”, a declarat Ponta, citat de mediafax.
“Aşa văd eu că ar trebui făcute lucrurile ca să existe întâi o dezbatere, după aceea discuţia în Parlament şi după aceea încă cel puţin 2 -3 luni de dezbatere publică pe textul final. Probabil referendumul urmează să fie în jur de 1 octombrie”, a declarat Ponta, la Palatul Parlamentului.
Fii primul care comentează