În perioada 7-13 septembrie se desfășoară Săptămâna Europeană a Sportului. A.J. Sportul pentru Toți a pregătit mai multe activități sportive, 7 la număr. Scopul de a încuraja cetăţenii de toate vârstele #BeActive, precum şi sprijin în realizarea activităţilor ca urmare a iniţiativelor naţionale şi locale existente cu scopul declarat: ‘Să ne mişcăm’.
Preşedintele Adrian Meszaros a creionat şapte competiţii în această perioadă. Pe 7 septembrie are loc Crosul Vacanţei (Carei), pe 8 Trofeul piticilor (Satu Mare), la fotbal, Festivalul Sportului Codrenesc (Bârsău), în 10 Cupa Voinicelul (Medieşu Aurit), pe 11 Mişcare pentru sănătate (Negreşti Oaş), pe 12 Mişcare şi recreere pentru vârsta a treia (SM), iar pe 13 Cupa Dacicus (Medieșu Aurit).
Săptămâna Europeană a Sportului este un program finanţat cu sprijinul Comisiei Europene, cofinanţat de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene, Ministerul Tineretului şi Sportului şi coordonată de Federația Română Sportul pentru Toți.
Fii primul care comentează