Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Conducerea Teatrului se declara multumita de Festivalul “Fara bariere” 2012

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

“Titanic Vals” va fi ultimul spectacol inaintea renovarii sediului

 

Teatrul de Nord, prin directorul general Peter Stier si directorul artistic Andrei Mihalache de la sectia romana, a invitat presa ieri dupa ora pranzului la o conferinta de bilant privind Festivalul International Multicultural “Fara Bariere”, incheiat duminica seara.

 

Cei doi reprezentanti ai conducerii institutiei au fost de acord in a sustine ca experienta celor cinci editii derulate in anii trecuti a fost de mare ajutor si a facut ca lucrurile sa mearga din ce in ce mai bine, iar editia 2012 a festivalului satmarean de teatru sa fie o reusita deplina, in ciuda problemelor meteorologice si a volumului mare de munca implicat in asigurarea traducerilor bilingve la aproape toate spectacolele.

 

Peste 6.000 de spectatori la piese si concerte

 

Fata de anul trecut, numarul spectatorilor s-a mentinut in jurul cifrei de 6.000, crescand afluenta la spectacolele gazduite de cele doua sali dedicate teatrului. Asta si pentru ca mai multe spectacole programate initial in aer liber, la Turnul Pompierilor sau in curtea interioara a Muzeului de Arta, au fost mutate la Sala Mare (ba chiar unul, cel al Asociatiei de Dansuri “Trei Scaune”, a primit ca locatie de ultim moment Casa de Cultura a Sindicatelor, care va deveni si casa Teatrului pe parcursul renovarii prevazute sa inceapa de luna viitoare).

Andrei Mihalache s-a declarat multumit de nivelul artistic al spectacolelor invitate, 26 la numar. Spre deosebire de alti ani, cand programul a fost uneori deconcertant prin diversitatea lui, editia 2012 a avut cateva linii calauzitoare clare. A atras atentia sectiunea de recitaluri gazduita, cateva seri la rand, la Studio si nu doar acolo, ca si montarile de mare complexitate, in acest sens detasandu-se “Scripcarul pe acoperis” de la Teatrul “Regina Maria” din Oradea si “Hotul de oase” regizat de Radu Afrim la Teatrul 74 din Targu Mures.

Echipa tehnica si cea de traducere au muncit din plin si cu folos, iar cei doi directori au tinut sa multumeasca jurnalistilor pentru reflectarea sustinuta a celor trei zile de festival.

 

Sprint final al stagiunii curente

 

Daca trupa maghiara “Harag Gyorgy” ruleaza doua spectacole (“Visul unei nopti de vara” in regia lui Keresztes Attila, titrat in romana, pentru publicul adult, si “Cei trei purcelusi si lupii”, pentru copii) si isi va incheia stagiunea in 10 iunie, trupa sectiei romane mai are destul de mult de jucat. Va participa la festivalul de la Petrosani pentru cei mici, va prezenta “Casa de pe granita” la Fabrica de Pensule din Cluj, duminica, va mai oferi patru reprezentatii la sediu cu productia de mare amploare “Fontana di Trevi” in regia lui Ovidiu Caita si va incheia stagiunea in 16 iunie cu popularul spectacol “Titanic Vals” regizat de Andrei Mihalache, care va fi ultima reprezentatie teatrala inaintea declansarii lucrarilor de renovare.

Intre 11 si 14 iunie cele doua sali ale Teatrului de Nord vor fi gazda editiei 2012 a Festivalului de teatru pentru elevi Rotaract. Despre acest eveniment, ca si despre derularea acestui final plin de stagiune, va vom tine la curent in paginile cotidianului nostru.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns