Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

EVENIMENT DE MARE ANVERGURĂ

Conferința Internațională a Roboților RAAD 2024, la Cluj

Conferința Internațională a Roboților RAAD 2024, la Cluj
În opinia organizatorilor, evenimentul oferă oportunități pentru toți participanții.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

Peste 110 specialiști, cercetători din marile universități și centrele de cercetare din 17 țări și reprezentanți ai unor companii partenere au fost prezenți la Cluj-Napoca la un eveniment de mare anvergură.

 

Este vorba de Conferința Internațională RAAD 2024 care a fost organizată zilele trecute la Cluj de către Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Centrul de Cercetare pentru Simulare și Testare a Roboților Industriali (CESTER).

 

După cum au informat reprezentanții UTCN, conferința RAAD a fost pentru prima dată la Cluj de la cei 33 de ani trecuți de la înființare, numărul având o semnificație deosebită pentru UTCN, în acest an, împlinindu-se 33 ani de la înființarea specializării Robotică.

 

Ceremonia de deschidere a Conferinței RAAD 2024 a avut loc miercuri, în prezența a peste 130 de reprezentanți ai mediului academic național și internațional. La eveniment au participat președintele RAAD 2024, prof. dr. ing. Doina Pîslă, prorectorul prof.dr.ing. Daniela Popescu, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, academicianul prof. dr. ing. Daniel Condurache, copreședinte RAAD 2024, prof. Andreas Mueller, președintele Comitetului Științific Internațional și prof. Giuseppe Carbone, co-preşedinte RAAD 2024.

 

Oportunități pentru toți participanții
În opinia organizatorilor, evenimentul oferă oportunități pentru toți participanții. „Locația specială cu spații și standuri expoziționale creează universităților și firmelor posibilitatea de a prezenta portofoliul de activități și servicii, de a iniția noi contracte, dar și contactul cu ultimele realizări în domeniul roboticii.

 

Oportunități, tendințe și noi provocări se vor întâlni cu soluțiile de actualitate și ale viitorului, pentru dezvoltări cu totul noi și de succes. Roboții industriali, roboții colaborativi, bioroboţii, sistemele de simulare, tehnologiile de fabricație aditivă, aplicațiile cloud, realitatea virtuală și cea augmentată, roboții paraleli și cei pentru aplicații medicale, își vor demonstra utilitatea.

 

Conferința reprezintă o platformă internațională de cooperare care permite participanților discuții privind cele mai noi rezultate ale cercetării și tendințele viitoare în domeniul roboticii și aplicațiilor sale.”, spun reprezentanții UTCN.

 

Organizarea și desfășurarea la standarde internaționale a conferinței RAAD 2024 a fost posibilă cu sprijinul conducerii Universității Tehnice din Cluj-Napoca, a Federației Internaționale pentru Promovarea Științei Mecanismelor și a Mașinilor (IFToMM), a Academiei de Științe Tehnice din România și a Ministerului Educației din România.

 

CITEȘTE ȘI: Viitorii robocampioni se pregătesc pentru ed­iția de anul acesta a concursului de robotică școlară Nextlab.Tech

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns