Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Conferințele Teatrului Național din București, puse la dispoziție pe Internet

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti oferă spre vizionare online, pe canalul său de Youtube, începând de luni, de la ora 14:00, un număr de 40 de înregistrări ale Conferinţelor Teatrului Naţional desfăşurate în perioada 2006-2019 în cadrul Programului TNB – Parateatral.

“Iniţiate cu aproape opt decenii în urmă de scriitorul Ion Marin Sadoveanu, Conferinţele Teatrului Naţional au reintrat în programul curent al TNB începând cu anul 2006, oferind publicului, bilunar, prelegerile unor personalităţi marcante ale culturii române pe teme dintre cele mai diverse şi incitante”, se arată într-un comunicat al TNB.

Printre conferinţele care vor putea fi vizionate se numără cele susţinute de Andrei Pleşu – “Despre inimă”, Neagu Djuvara – “Actor şi interpret de poezie”, Irinel Popescu – “Transplantul de organe – o aventură a spiritului uman”, Nora Iuga – “Domnul Beligan e de vină ca am devenit poet”, Ana Blandiana – “Orologiul fără ore”, Adrian Cioroianu – “Nici viitorul nu mai e ce-a fost”, Marian Voicu – “Tezaurul României de la Moscova – o problemă istorică, politică sau de drept internaţional?”.

Potrivit comunicatului citat, se întreprind, totodată, “diligenţele necesare pentru a obţine acordul tuturor autorilor implicaţi în realizarea spectacolelor din repertoriul TNB, pentru difuzarea online a unui număr de spectacole existente sub formă filmată în arhiva noastră digitală”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns