Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Consilierii sătmăreni promit să nu mărească taxele în 2014

Consilierii locali au modificat joi și Hotărârea nr.116 din 2008 privind asigurarea continuității serviciilor de cantină de ajutor social
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Consilierii locali au modificat joi şi Hotărârea nr.116 din 2008 privind asigurarea continuităţii serviciilor de cantină de ajutor social
Consilierii locali au modificat joi şi Hotărârea nr.116 din 2008 privind asigurarea continuităţii serviciilor de cantină de ajutor social

Joi, 30 mai 2013, consilierii locali sătmăreni s-au întrunit în şedinţa ordinară din această lună, pe ordinea de zi fiind 27 de proiecte de hotărâre plus punctul Diverse. Şedinţa a fost condusă de Leitner Istvan, nelipsind de la aceasta niciun consilier local.

În primă fază, Executivul a solicitat scoaterea de pe ordinea de zi a două proiecte, unul privind aprobarea Regulamentului referitor la procedul de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi unul privind extinderea iluminatului public în zona Bercu Roşu, continuare strada Onisifor Ghibu.

 

În 2014, impozitele şi taxele locale se menţin la nivelul din acest an

 

Primul proiect aprobat de consilierii municipali a fost cel privind valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile în municipiu în anul 2014. Potrivit actelor normative prezentate în expunerea de motive a proiectului, valorile pe 2014 se menţin la nivelul celor din anul fiscal 2013. Din referatul de specialitate reiese că bonificaţia pentru plata cu anticipaţie a creanţelor fiscale de natura impozitului pe clădiri, teren şi mijloace de transport pânp la primul termen legal de plată, respectiv 31 martie 2014, va fi anul viitor de 10% pentru persoanele fizice şi 5% pentru cele juridice, nici aceasta nesuferind modificări. Şi în 2014 se vor acorda facilităţi fiscale persoanelor ce au primit titlul de Cetăţean de onoare din partea Consiliului local şi celor cu venituri mici.

 

Creşa Prichindel va asigura hrana beneficiarilor de cantină socială

 

Consilierii locali au modificat joi şi Hotărârea nr.116 din 2008 privind asigurarea continuităţii serviciilor de cantină de ajutor social. Practic a fost modificat articolul 2 din această hotărâre care spune că prestarea serviciului de asigurare a hranei beneficiarilor prevăzuţi de Legea nr. 208 din 1997 privind cantinele de ajutor social se va efectua de Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare la sediul Creşei sociale Prichindel de pe strada Ilişeşti nr. 3.

 

Afişele prin care sunt anunţate pierderi vor avea locuri separate pe panourile de afişaj şi se vor putea amplasa personal, fără achitarea de taxe
Afişele prin care sunt anunţate pierderi vor avea locuri separate pe panourile de afişaj şi se vor putea amplasa personal, fără achitarea de taxe

Regulamentul pentru expunerea de afişe cu scopul promovării unor evenimente

 

A primit undă verde din partea consilierilor şi proiectul privind aprobarea Regulamentului pentru expunerea de afişe cu scopul promovării unor evenimente. În anexa 1 a regulamentului e precizat că prin eveniment se înţelege orice eveniment de natură socială, culturală, umanitară, religioasă, sportivă ori întruniri sau şedinţe de lucru promovate public. Şi afişele prin care sunt anunţate pierderi intră în aceeaşi categorie şi au acelaşi regim juridic ca afişele pentru promovarea de evenimente. Consilierii au aprobat interzicerea expunerii de afişe pe stâlpi electrici, cutii de gaz ori alte utilităţi, pe cabinele telefonice, copaci, clădiri proprietate publică sau privată, containere etc. În ceea ce priveşte expunerea de afişe pe vitrinele unităţilor comerciale sau geamurilor spaţiilor de locuit, aceasta e permisă numai pe interiorul lor. Au fost stabilite panourile pe care e permis afişajul, iar pentru acest gen de promovare, persoanele fizice sau juridice trebuie să se adreseze Administraţiei Domeniului Public pentru a încheia un contract de prestări servicii. Dimensiunile afişelor vor fi de maxim A2, iar pentru cele de depăşesc această dimensiune se va plăti o taxă mărită. În ceea ce priveşte costurile, acestea vor fi de 2 lei plus TVA/mp/zi, chiar dacă iniţial în proiect era trecut un tarif de peste 3,4 lei.

 

Afişele care anunţă pierderi se amplasează gratuit în locurile stabilite

 

Afişele prin care sunt anunţate pierderi vor avea locuri separate pe panourile de afişaj şi se vor putea amplasa personal, fără achitarea de taxe. Cei care pun afişe pe stâlpi electrici, pe staţii de autobuz, copaci sau clădiri riscă amenzi între 1.000 şi 2.000 de lei. În anexa 2 a regulamentului este trecută şi locaţia amplasamentelor panourilor pentru expunerea afişelor pentru promovarea evenimentelor< staţia de autobuz de pe Cuza, Piaţa Libertăţii – Dacia şi zona colţ cu Coposu, intrarea la piaţă de pe Martirilor Deportaţi, I.C. Brătianu colţ cu Mihai Viteazul, strada Griviţei – în faţă la gară, Ştefan cel Mare colţ cu Mihai Viteazul, Gheorghe Bariţiu colţ cu Rodnei, Piaţa 14 Mai, Burdea, Bulevardul Cloşca – Aleea Târnavei, Ganea colţ cu Bârgăului, Lucian Blaga colţ cu Independenţei, Independenţei colţ cu Ion Vidu, Păuleşti colţ cu Lucian Blaga, Prahovei colţ ci Ravensburg, Careiului – Pod Golescu la Lotus, Careiului – Parcul Liniştii, staţie de autobuz de pe 1 Decembrie 1918, Avram Iancu colţ cu Crişan, Mihai Viteazul colţ cu Mileniului, Piaţa Titulescu colţ cu Panseluţei, strada Uzinei – Textila Ardeleana şi strada Luceafărului.

Puteti citi continuarea in editia tiparita din 31 mai, disponibila la chioscurile de ziare sau in format pdf (abonament online)

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns