Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

CONSILIERII JUDEȚENI APROBĂ NOI INVESTIȚII

Consiliul Județean va cere finanțări de 10 milioane euro pentru dotarea laboratorului Spitalului Județean

Consiliul Județean va cere finanțări de 10 milioane euro pentru dotarea laboratorului Spitalului Județean
Echipamentele menţionate vor asigura condiţiile necesare pentru a efectua întreaga gamă de analize necesare unității sanitare, dotarea laboratorului de analize medicale cu echipamente de ultimă generație
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

Vineri, 28 iunie, consilierii judeţeni sătmăreni au fost convocaţi la şedinţa ordinară a lunii iunie. Au răspuns convocării 28 din cei 33 de consilieri judeţeni.

 

După ce Pataki Csaba – preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, a anunţat prezenţa, a invitat-o pe Mihaela Crasnai – secretarul judeţului, să supună aprobării procesele verbale ale şedinţei ordinare din 30 mai, dar şi cele ale şedinţelor extraordinare din 13 şi 21 iunie. Toate cele trei procese verbale au fost aprobate cu unanimitate de voturi.

A urmat apoi intervenţia lui Pataki Csaba, cel care a propus completarea ordinei de zi iniţiale: Proiect de hotărâre privind modificarea Organigramei, a Statului de funcţii şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare ale R.A.

 

Aeroportul Satu Mare şi Proiect de hotărâre privind reorganizarea și aprobarea Organigramei, a Statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Satu Mare, cu alte cinci proiecte de hotărâri privind:

 

Rectificare Bugetului consolidat al judeţului; Modificarea şi completarea Organigramei şi a Statului de Funcţii ale Aeroportului Satu Mare; Aprobarea listei privind repartizarea locuinţelor ANL pentru medici; Proiect de hotărâre ,,Investiții în infrastructura laboratorului de microbiologie al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare” și a cheltuielilor legate de proiect, în vederea depunerii spre finanțare în cadrul Programului Sănătate 2021-2027; Proiect de hotărâre ,,Îmbunătățirea performanțelor de diagnostic și tratament al patologiilor tumorale prin dotarea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare cu echipamente de ultimă generație” și a cheltuielilor legate de proiect, în vederea depunerii spre finanțare în cadrul Programului Sănătate 2021-2027.

 

Din proiectele de hotărâri

 

Dacă primul proiect de hotărâre privind retificarea bugetară a fost adoptat cu 27 de de voturi pentru şi o abţinere, următoarele 6 au fost votate cu unanimitate, fără a se solicita completări, clarificări sau luări de cuvânt.

 

Vă reţinem atenţia cu câteva informaţii din proiectele de hotărâri privind dotarea cu aparatură de ultimă generaţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare.

 

,,Investiții în infrastructura laboratorului de microbiologie al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare” și a cheltuielilor legate de proiect, în vederea depunerii spre finanțare în cadrul Programului Sănătate 2021-2027”, este în cuantum de 4.974.130,00 lei (inclusiv TVA), şi vizează achiziționarea următoarele echipamente: Platforma automată de însămânțare și procesare probe biologice; Pachet soluție digitală sistem inventariere stoc și sistem monitorizare Pre și Post Analitică a probelor din laborator; Microscop direct pentru examinări în lumina transmisă, câmp luminos, camera color pentru achiziția de imagini și software cu licență- 2 buc; Modul interoperabilitate.

 

Echipamentele menţionate vor asigura condiţiile necesare pentru a efectua întreaga gamă de analize necesare unității sanitare, dotarea laboratorului de analize medicale cu echipamente de ultimă generație, conforme cu reglementările în vigoare, acesta urmând a fi acreditat RENAR în urma unor scheme de control extern al calității. Investiţia va fi finanţată din Programul Sănătate 2021-2027. Contribuția Spitalului Județean de Urgență Satu Mare este de 99.482,60 lei, reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

 

Cel de al doilea proiect de investiţii este intitulat ,,Îmbunătățirea performanțelor de diagnostic și tratament al patologiilor tumorale prin dotarea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare cu echipamente de ultimă generație” și a cheltuielilor legate de proiect, în vederea depunerii spre finanțare în cadrul Programului Sănătate 2021-2027. Valoarea totală a proiectului este de 24.879.500 lei (inclusiv TVA). Contribuția Spitalului Județean de Urgență Satu Mare este de 497.590 lei, reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului. Se vor asigura dotări care privesc secţii precum: Radiologie, Farmacie, Urologie, Recuperare Oncologie, Bloc Operator Chirurgie, Ortopedie.

 

CITEȘTE ȘI: Proiect de 5 milioane euro, finanţat prin PNRR, pentru Spitalul Judeţean Satu Mare

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns