ISTORIA ISRAELULUI

Contextul conflictului din Orientul Mijlociu – o cronologie

Pentru a înțelege ce se află în spatele atacului Hamas asupra Israelului și a războiului din Fâșia Gaza, este de ajutor să aruncăm o privire asupra istoriei. Cum s-au dezvoltat fronturile din conflictul din Orientul Mijlociu din 1947.

Nu sunt comentarii

Asculta acest articol

Originile conflictului din Orientul Mijlociu datează din cele mai vechi timpuri, când locuitorii evrei au fost expulzați din provincia romană de atunci Iudeea (din 135 d.Hr. Siria Palaestina) în anul 70 d.Hr. și de atunci în mari părți ale diasporei din Europa, a trăit în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Cu toate acestea, a existat o mică prezență evreiască în Palestina de-a lungul Evului Mediu. De la mijlocul secolului al XIX-lea încoace , ideea înființării unui stat evreiesc în țara strămoșilor lor s-a răspândit printre evreii din Europa, persecutați de antisemitism, pogromuri și în cele din urmă Holocaust .

Mișcarea sionistă a cumpărat terenuri în ceea ce era atunci Mandatul Britanic al Palestinei – acum Israel , Gaza și Cisiordania. Din ce în ce mai mulți evrei s-au mutat în zona populată de arabi. Au fost tot mai multe conflicte între grupuri. În timpul Primului Război Mondial, Puterea Mandatară Britanică a promis ambelor grupuri teritoriul în schimbul sprijinului acordat în Primul Război Mondial.

1947: Planul de partiție al Națiunilor Unite.

Mai târziu, Marea Britanie a încercat să oprească afluxul suplimentar de emigranți evrei din Europa, dar în cele din urmă a permis înființarea unui stat israelian , cu care populația palestiniană nu a fost de acord. Din ce în ce mai copleșită, Marea Britanie a predat mandatul Națiunilor Unite (ONU).

La 29 noiembrie 1947

Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția 181, care prevedea împărțirea teritoriului într-un stat israelian și unul palestinian , așa-numita soluție a două state . Aproximativ 40 la sută din suprafață a fost alocată palestinienilor și 60 la sută pentru Israel s-au bazat pe zonele de așezare respective. Statele arabe și populația palestiniană nu au acceptat acest plan. În anii care au urmat, multe state arabe și-au expulzat populațiile evreiești, care au trăit adesea acolo de secole.

1948-1949: Primul Război din Orientul Mijlociu

După ce statul israelian a fost proclamat la 14 mai 1948, Siria, Transiordania, Egiptul , Irakul și Arabia Saudită au trimis trupe pe teritoriul israelian, ducând la primul război arabo-israelian. Cu toate acestea, granițele s-au schimbat în favoarea Israelului de-a lungul timpului, iar „Linia Verde” de la armistițiul din 1949 a stabilit granițele de facto ale Israelului.
Egiptul a cucerit Gaza și Iordania Cisiordania – așa că nu a existat niciodată un stat palestinian învecinat. Peste 700.000 de palestinieni au fost nevoiți să fugă în țările vecine, Fâșia Gaza sau Cisiordania. Războiul și deplasările sunt denumite în arabă „Nakba ”, catastrofa. În ebraică, războiul este numit și Războiul de Independență al Israelului.

Iunie 1967: Războiul de șase zile

Israelul a folosit o lovitură preventivă pentru a distruge bazele forțelor aeriene egiptene, deoarece un atac al statelor arabe părea a fi iminent. Iordania și Siria au intrat și ele în război , dar în câteva zile armata israeliană a reușit să cucerească Fâșia Gaza, Peninsula egipteană Sinai, Înălțimile Golanului sirian, Cisiordania și Ierusalimul de Est. Rezultatul războiului continuă să influențeze geopolitica regiunii până astăzi.

Octombrie 1973: Războiul Yom Kippur

Pe 6 octombrie 1973, cea mai mare sărbătoare evreiască a lui Yom Kippur, trupele egiptene și siriene au atacat teritoriul israelian pe două fronturi. Inițial, armata israeliană a recucerit rapid teritoriul pierdut și a avansat și mai adânc în teritoriul egiptean și sirian. La insistențele marilor puteri SUA și Uniunea Sovietică, războiul s-a încheiat la 26 octombrie 1973, când ambele părți în conflict au semnat Rezoluția ONU 338 . Aceasta a însemnat că Israelul a returnat teritoriile cucerite, iar statele arabe trebuiau să recunoască Israelul.

1978: Acordurile de la Camp David

Prin medierea președintelui american Jimmy Carter, Israelul și Egiptul au negociat normalizarea relațiilor lor. Întrebări delicate, cum ar fi un acord final pentru Fâșia Gaza și Cisiordania, au fost inițial excluse. Negocierile s-au încheiat cu un tratat de pace între Israel și Egipt și recunoașterea reciprocă care continuă până în prezent .

1987-1993: Prima Intifada

Revoltele populației palestiniene împotriva Israelului sunt cunoscute sub numele de Intifada . Prima Intifada a început ca o acțiune spontană, necontrolată a poporului palestinian, după ce un accident cu un camion israelian a dus la moartea a patru palestinieni. Anterior, nemulțumirea și furia față de ocupația israeliană au crescut de la Războiul de șase zile.

În timpul Primei Intifade, au apărut pentru prima dată pliante semnate „ Hamas ” . În 1988, regele Hussein al Iordaniei a transferat oficial Cisiordania organizației-umbrelă palestiniene OLP (Organizația de Eliberare a Palestinei) de teama revoltelor din propriul său regat , dar Israelul a continuat să ocupe zona. Violența în curs a arătat tuturor părților că este necesar un proces de pace.

1993-1995: Procesul de pace de la Oslo

Procesul de pace, mediat de Norvegia, a fost inițial menit să găsească compromisuri între Israel și palestinieni în întâlniri secrete pentru a pune capăt Primei Intifade. Principalele probleme controversate au fost ceea ce ar trebui să se întâmple cu refugiații palestinieni și statutul Ierusalimului . Au contribuit la eșecul procesului.
În acorduri, Iordania și Egiptul au renunțat la teritoriile palestiniene. Au fost definite diferite zone ale Cisiordaniei, cu diferite credințe, iar Autoritatea Palestiniană a fost înființată pentru a administra părți din zone.

2000 până în 2005: a doua Intifada

Pacea durabilă a eșuat și din cauza violenței persistente din ambele părți. Israelul a închis din ce în ce mai mult teritoriile palestiniene pentru a le proteja de atacuri, ceea ce a făcut ca populația care locuiește acolo să fie din ce în ce mai sărăcită. În timpul celei de-a doua Intifade, grupurile radicale au recurs tot mai mult la atacuri sinucigașe pe teritoriul israelian.

În 2005, armata israeliană s-a retras din Gaza în conformitate cu așa-numitul plan de retragere, iar 21 de așezări evreiești au fost evacuate. Conducerea palestiniană a acuzat Israelul de anexarea permanentă a așezărilor evreiești din Cisiordania la Israel.

2007: Hamas ajunge la putere

În iunie 2007, milițiile palestiniene din Hamas , pe de o parte, și Fatah și forțele de securitate ale Autorității Palestiniene, pe de altă parte, au luptat pentru controlul Gazei. Fundalul a fost diferențele ideologice dintre Hamasul islamist și Fatah-socialist-secular, precum și corupția și un aparat de stat disfuncțional. Ca răspuns la preluare, Israelul și Egiptul au închis Fâșia Gaza.

Din 2007

De când Hamas a venit la putere, au existat ciocniri majore repetate între Israel și Hamas, de exemplu în 2008/2009, 2012, 2014, 2021, 2022 și cel mai recent 2023. Hamas neagă dreptul Israelului de a exista în documentul său fondator : „Palestina trebuie să nu fie abandonate în totalitate sau în parte.” Eforturile ulterioare de stabilire a unui proces de pace au eșuat în ultimii ani.

Citește și:

Israelul a lansat o operaţiune terestră în Fâşia Gaza