Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Controale in trafic si actiuni ale politistilor pentru combaterea evaziunii fiscale

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Intre localitatile Busag si Livada au fost surprinse depasind viteza maxima admisa, un numar de 115 autoturisme

Politistii Serviciului Rutier Maramures, in colaborare cu omologii lor din Satu Mare au desfasurat o actiune comuna ce a vizat respectarea vitezei in trafic pe DE 58. Intre localitatile Busag si Livada au fost surprinse in trafic depasind viteza maxima admisa, un numar de 115 autoturisme. Conducatorii auto au fost sanctionati cu amenzi in valoare totala de 11.893 lei, au fost ridicate in vederea suspendarii 16 permise de conducere si 4 certificate de inmatriculare.

In Borsa a fost executata o activitate de prevenire a consumului de alcool la volan. Rezultatele sunt urmatoarele: 63 autovehicule controlate, 24 de contraventii constatate, amenzi aplicate in valoare de 3.351 lei. S-a inregistrat si o infractiune pe numele lui Leonard L., 30 de ani, din Borsa, care conducea un autoturism desi avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe perioada 09.11.2010 – 08.03.2011. Si in Baia Mare s-a organizat, duminica, o activitate de control in trafic, ocazie cu care au fost oprite pentru verificare 155 de autovehicule si s-au aplicat 27 de sanctiuni contraventionale in valoare de peste 2.700 lei. De altfel, in ultimele zile pe raza intregului judet au avut loc activitati de supraveghere a traficului rutier la care au participat politisti de la Serviciile Rutier si de Ordine Publica, precum si de la politiile orasenesti si posturile rurale arondate, fiind controlate 217 autovehicule si aplicate 50 de sanctiuni contraventionale in valoare de circa 5.500 lei.

Au fost confiscate tigari in valoare de peste 100.000 lei

La Sighetu Marmatiei a fost organizata o activitate de combatere a evaziunii fiscale in domeniul cerealelor si a produselor de panificatie. A fost identificat Lucian C., 23 de ani, din municipiu, care transporta cantitatea de circa 500 bucati de paine fara a detine pentru acestea documente justificative. In cadrul aceleiasi actiuni a fost depistat in trafic si Vasile C., 38 de ani, din Sarasau care transporta intr-o autoutilitara aproximativ 300 bucati produse de panificatie pentru care nu a putut prezenta acte de provenienta. In cele doua cauze s-a luat masura sanctionarii contraventionale, ridicarea in vederea confiscarii a produselor si retinerea autoutilitarelor care au servit la transportul acestora. ~n Baia Sprie, s-a desfasurat o activitate pe linie de contrabanda cu tigari, de catre lucratorii Politiei Orasului si ai Serviciului de Investigare a Fraudelor. A fost depistata in trafic o autoutilitara condusa de catre Andrei V., 21 de ani, din Giulesti, care transporta 27 baxuri de tigari, marcate cu timbru de Ucraina. Politistii vor intocmi un dosar penal in care se vor face cercetari cu privire la comiterea infractiunii de contrabanda si detinere de produse accizabile in afara unui antrepozit fiscal. S-a dispus indisponibilizarea mijlocului de transport si ridicarea in vederea confiscarii a intregii cantitati de tigarete, in valoare de peste 100.000 lei.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns