Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Corina Popescu (Electrica): România trebuie să ia foarte repede decizia când va renunţa la cărbune

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

România trebuie să ia foarte repede decizii cruciale în sectorul energetic, precum perioada când vom renunţa de tot la cărbune pentru producerea de energie, dar şi realizarea unor proiecte de întărire a infrastructurii care de ani de zile stau pe hârtie, a declarat recent Corina Popescu, directorul general al Electrica.

Ea a participat la a treia ediţie a Atlantic – Black Sea Security Forum, organizat de Institutul Aspen România, în parteneriat cu biroul din Bucureşti al German Marshall Fund of the US.

“Nu mai avem timp. În trecut, am avut câteva proiecte pe care le-am dezvoltat într-o perioadă lungă de timp. Timpul zboară. Acum, toate proiectele importante trebuie realizate foarte repede. Iar decizia finală de investiţii trebuie luată repede. Toate lucrurile se schimbă foarte rapid – a spus Popescu, citat[ de Agerpres.

Trebuie să ne mişcăm şi noi repede, în caz contrar ne putem pierde poziţia şi vom acoperi necesarul din ţările din jurul nostru care îşi vor dezvolta proiectele, susţine ea.

Avem nevoie de decizie. Aş începe cu cea mai importantă decizie care ar trebui să fie luată: când îşi va asuma România renunţarea totală la cărbune”.

Reprezentanta Electrica a amintit că 80% din producţia de energie din România se află în sudul ţării şi doar 20% în partea de nord, iar partea de nord a ţării a fost afectată puternic de incidentul din Europa din luna ianuarie.

“Avem o problemă de infrastructură, iar operatorul de sistem trebuie să dezvolte proiectele pe care le are pe hârtie de ani şi ani de zile. Acestea sunt priorităţile”, a adăugat Popescu.

O altă necesitate a sectorului energetic românesc este creşterea capacităţii de interconectare pe toate graniţele.

“Toate acestea sunt decizii strategice care trebuie luate şi pe baza cărora trebuie să ne construim strategia energetică. În caz contrar, riscăm să pierdem poziţia pe care o avem azi”, a mai spus directorul general al Electrica.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns