Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Coroana Reginei Maria și steagul lui Ștefan cel Mare vor fi expuse la Paris

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Coroana regală purtată de Regina Maria şi steagul liturgic al lui Ştefan cel Mare vor fi expuse în Franţa în cadrul unor expoziţii organizate la Reims şi la Muzeul Luvru din Paris. Acestea împreună cu alte exponate de patrimoniu au fost transportate în Franţa cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române.

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române a efectuat vineri, 5 aprilie, o misiune specială de transport a unor exponate de patrimoniu aflate în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României, pe ruta Otopeni – Velizy Villacoublay (Franţa), cu prilejul activităţilor organizate în cadrul Sezonului Cultural România-Franţa, în Paris şi Reims.

Coroana regală purtată de Regina Maria la ceremonia de încoronare din anul 1922 şi steagul liturgic al lui Ştefan cel Mare vor fi piesele centrale ale expoziţiilor „Maria de România, Regină şi Artistă” organizată la Palatul Tau din Reims şi „Broderii liturgice româneşti de tranziţie bizantină” organizată la Muzeul Luvru din Paris.

Sezonul Cultural România – Franţa este un proiect de importanţă strategică pentru relaţia bilaterală şi a debutat la Paris la 27 noiembrie 2018. Sezonul continuă pe perioada deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi propune un dialog pe dimensiunea socio-culturală, politică şi economică, prin intermediul artelor, antreprenoriatului şi comunităţilor.

Din seria evenimentelor incluse în secvenţa de închidere a Sezonului din Franţa, fac parte două proiecte patrimoniale de importanţă majoră pentru promovarea istoriei şi culturii româneşti în Franţa – expoziţia „Maria de România, Regină şi Artistă” organizată la Palatul Tau din Reims şi expoziţia „Broderii liturgice româneşti de tranziţie bizantină” organizată la Muzeul Luvru din Paris.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns