Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Cosmin Nechita isi doreste o vioara cu care sa faca performanta

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

A obtinut peste 40 de premii, dar studiaza pe un instrument de imprumut

[slideshow id=6170]

Cosmin Nechita este elev in clasa a XI-a la Liceul de Arta din Baia Mare. Unul dintre cei mai buni violonisti ai scolii. Tanarul are peste 40 de premii, dintre care doua sunt obtinute la concursuri internationale. Cu toate acestea, el inca nu are vioara lui proprie si studiaza pe instrumentul scolii. Baiatul insa nu pare sa aiba timp sa se planga de acest neajuns si spune ca parintii lui fac absolut tot ce pot pentru a-l sustine.

“Parintii mei sunt foarte mandri de mine si ma sustin in totalitate, dar nu-si pot permite sa imi cumpere o vioara asa cum mi-as dori”, spune el. Apoi ne explica de ce e asa de greu de suportat costul unui astfel de instrument. “O vioara buna costa aproximativ 5.000 de euro. Pretul este prea mare pentru noi”, spune el.

Cosmin Nechita studiaza pe un instrument care, spune el, apartine scolii. Nu se plange si e multumit ca poate face ceea ce ii place cel mai mult, dar, la intrebarile insistente, tanarul da niste detalii despre vioara pe care canta, detalii la care e greu sa te gandesti daca nu esti de specialitate. “Nu duce cat pot eu sa dau”, este prima sa metafora, iar la nedumerirea mea Cosmin vine cu detalii. “La sunetele prea inalte se ineaca. Nu ma lasa sa exprim tot”, ma lamureste apoi. Exprimarea lui este uluitoare pentru cineva care nu a tinut niciodata un instrument muzical in mana. Adolescentul insa vorbeste cu mare usurinta si spune ca viitorul lui este legat de muzica, isi doreste sa cante cu orchestre internationale.

“Vreau sa ajung un violonist de valoare, sa colaborez cu mari orchestre din lume. Cu toate, nu cu una anume”, spune el.

Profesorii lui spun ca este un copil talentat si  ca ar putea avea un viitor frumos in muzica.

“E un copil care munceste mult si e responsabil in ceea ce priveste muzica. Ar putea avea un viitor fie intr-un grup cameral, fie intr-o orchestra. Ar fi foarte bun si ca solist, dar, din pacate, trebuie sa ai sustinere financiara foarte mare in spate”, a precizat Cristina Nemes Bota, directorul Liceului de Arta, care ii este si profesor.

Palmares de peste 40 de premii

Anul trecut, Cosmin a obtinut o mentiune la Olimpiada Nationala de Muzica. Din clasa a V-a a participat la o multime de concursuri, obtinand mai multe premii, printre care locul I la Concursul International de Interpretare Instrumentala si Arte Plastice, ce se organizeaza la Sighetu Marmatiei, la acelasi concurs fiind, un an mai tarziu, prezent la gala laureatilor. A mai luat un premiu II la Concursul National de Interpretare “Timotei Popovici” de la Sibiu, iar in vara anului trecut a participat la “Cursul de vara pentru tinerii muzicieni” organizat de Academia de Muzica din Sion, Elvetia. Tot atunci a intrat in Orchestra Nationala de Tineret Simfonietta Junior, dirijata de Horia Andreescu, cea mai tanara orchestra la nivel national – alcatuita din tineri intre 14 si 19 ani, selectati din toata Romania.

De asemenea, an de an participa la Festivalul J.S. Bach de la Deva, unde a luat premiu de excelenta. La concursul Lira de Aur a obtinut, anul trecut, locul III.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns