Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Crin Antonescu se poziţionează pe scena politică

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Crin Antonescu, candidatul liberal la preşedinţia României, pare a fi mai puţin gălăgios decât ceilalţi doi competitori ai săi, Traian Băsescu şi Mircea Geoană. De altfel, Mircea Geoană îi depăşeşte de departe pe ceilalţi prin sonoritatea vocii. În timp ce Traian Băsesecu îşi face campanie spunând că nu o face încă, ceilalţi doi sunt nevoiţi să dea din coate pentru a se face remarcaţi.
Dintre cei trei însă, Crin Antonescu pare a avea coatele cele mai puţin ascuţite. El deocamdată mânuieşte bine doar verbul, are chiar o eleganţă în utilizarea metaforei politice, cu unele mici excepţii care i-au atras critici aspre.
Mai rar în atenţia presei, acesta reuşeşte să atragă atenţia prin unele mai recente declaraţii şi prin anunţul că luni îşi va face public programul politic şi electoral. Aşadar, s-ar putea spune că de azi el intră în scenă.
Din câte ştim până în prezent, Crin Antonescu şi apropiaţii săi vor să-i fixeze candidatului liberal o imagine asemănătoare cu imaginea publică a lui Ion Iliescu. Liberalii cred că un candidat sărac şi onest, aşa cum era considerat Ion Iliescu, are şansele cele mai mari de succes.
Mai mult decât atât, dacă această imagine va fi însuşită de Crin Antonescu, el va avea parte de voturile simpatizanţilor lui Ion Iliescu, locuitorii din mediul rural vor alerga din zori la secţiile de votare şi îi vor aduce candidatului liberal voturile scontate. Pe lângă aceştia, Crin Antonescu mai speră să adune simpatii din oraşe, să atragă tineri, aceştia fiind dezamăgiţi – presupune el – şi de Traian Băsescu, şi de alianţa cu PSD de la guvernare.
Nu putem şti de pe acum dacă faptele vor decurge întocmai după cum le proiectează liderii liberali. Ion Iliescu s-a pronunţat o dată în favoarea lui Crin Antonescu spunând că şi l-ar dori în PSD. Dar comentatorii au pus afirmaţiile acestuia pe seama unui bobârnac dat candidatului social-democrat Mircea Geoană şi nicidecum pe o reală simpatie pentru un lider liberal.
La fel, nu suntem în măsură, la această dată, să evaluăm corect şansele lui Crin Antonescu. Ştim doar că are o capacitate de luptă mai modestă decât a lui Traian Băsescu şi nu dispune nici de posibilităţile acestuia de a conduce ostilităţile. Ar fi ca deosebirea dintre un tun de calibru, cu bătaie lungă, şi o mitralieră. Sau dintre un cargou, ca cel condus cândva de actualul preşedinte, şi un remorcher de port.
Cu toate astea, Crin Antonescu nu îl slăbeşte pe Traian Băsescu şi nu scapă ocazia să îl atace. Sloganul real al disputei sale electorale este “Jos Băsescu!” Faptul nu îl împiedică, din câte vedem, să meargă pe urmele antecesorului său, actualul şef al statului, dacă de la toamnă va fi preşedinte. Traian Băsesecu fiind un preşedinte-jucător, real şi nu de paie, a mărit raza de acţiune a şefului statului în ţară, lucru de care Crin Antonescu vrea să profite. Astfel că o dată ales preşedinte se gândeşte la schimbarea formulei de guvernare şi la schimbarea primului-ministru în maniera în care a făcut-o şi Traian Băsescu la vremea sa.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns