Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Cristian Rădulescu (TaxHouse): Nu sunt şanse de scădere a TVA în România

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Reducerea TVA în România nu va fi aplicată în următoarea perioadă, iar menţinerea cotei unice de impozitare de 16 la sută pentru companii reprezintă un handicap faţă de celelalte ţări din regiune, a apreciat, joi, Cristian Rădulescu, partener în compania de consultanţă fiscală TaxHouse.

“Din perspectiva TVA, nu dau şanse foarte mari unei scăderi de Taxă pe Valoare Adăugată, sau taxare diferenţiată, cum s-a întâmplat în ţări vecine, cum este în Bulgaria, de exemplu, care aplică o taxă redusă în turism. Cu o taxă de 24 la sută, România se află între primele patru ţări europene, ca mărime a TVA’, a spus Rădulescu, în conferinţa ‘Realitatea în Afaceri – Drumul către performanţă’, care a reunit, la Hotelul Intercontinental, executivi din mari grupuri financiar-bancare şi companii.

 

Rădulescu consideră, de asemenea, că actuala cotă unică de 16 la sută cu care este impozitat profitul companiilor din România este un obstacol în ceea ce priveşte competitivitatea acestora.

‘Menţinerea în continuare a cotei unice de impozitare de 16 la sută la impozitul pe profit reprezintă un dezavantaj pentru firmele din România. De asemenea, o problemă pentru economia românească este procentul ridicat al contribuţiilor sociale la bugetul de stat, de 35 la sută, acest nivel fiind mai mare chiar şi decât cel al taxării directe, de 24 la sută’, a arătat reprezentantul TaxHouse.

Între subiectele conferinţei au figurat optimizarea capitalului de lucru, accesarea fondurilor europene, soluţii de finanţare alternative, fiscalitate şi strategii de vânzări şi performanţă organizaţională.

Premierul Victor Ponta s-a pronunţat, recent, pentru scăderea TVA la produsele agricole de la 24% la 9% începând cu anul 2013 şi pentru reducerea contribuţiilor la asigurările sociale cu cinci puncte procentuale. Totodată, prim-ministrul a menţionat că Guvernul său va putea aplica o cotă diferenţiată de impozit de 8% şi 12% pentru persoanele cu venituri reduse începând din anul 2013 dacă USL va câştiga alegerile parlamentare.

“De la 1 ianuarie 2013 ne dorim impozitarea pe trei trepte: 16% pentru societăţile comerciale şi pentru persoanele cu venituri medii, iar pentru cei cu venituri foarte mici vom încerca aplicarea celor două cote de 12% şi 8% tocmai în ideea în care reuşim să-i trecem cât mai repede la nivelul de venituri pentru 16%. Va fi o cotă socială. Efectul pe buget este un efect negativ, tocmai de asta nu putem să-l facem de astăzi”, a explicat premierul. AGERPRES

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns