Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Cu sătmăreanca Simona Pop în echipă, România țintește azi aurul olimpic

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Primul meci, de la ora 16.30, contra spadasinelor de la SUA

spadaLăsând la o parte primele zile ale românilor la Jocurile Olimpice de la Rio, joi ne vom concentra pe proba feminină de spadă la echipe.

O probă în care echipa României pornește ca favorită la câștigarea unei medalii, țintește chiar titlul olimpic. Din echipa noastră face parte și Simona Pop, sătmăreanca care va trage alături de Ana Maria Popescu (Brânză) și Simona Gherman. Rezervă este spadasina Loredana Dinu.

Echipele participante la această probă sunt: China, România, Rusia, Estonia, Coreea de Sud, Franța, SUA, Ucraina și Brazilia. Totul începe de la ora României 15.00, iar duelurile vor putea fi urmărite pe programele TVR. Pe tabloul de 16 este programat un singur meci, cel dintre Brazilia și Ucraina. Învingătoarea va întâlni pe tabloul de 8 reprezentativa Chinei.

Dar iată cum arată programul:
Tabloul de 16
• Brazilia – Ucraina (15.00)
Tabloul de 8
1. China – Brazilia/ Ucraina (16.30)
2. Coreea de Sud – Estonia (16.30)
3. Rusia – Franța (16.30)
4. SUA – România (16.30)
Semifinale
1. învingătoare 1 – învingătoare 2
2. învingătoare 3 – învingătoare 4
Finala mică (23.00)
• pierzătoare 1 – pierzătoare 2
Finala mare (00.30)
• învingătoare 1 – învingătoare 2

Astfel, dacă câștigă cu SUA, echipa antrenată de Dan Podeanu și George Epurescu va juca în semifinale cu Rusia sau Franța, iar cu un nou succes sunt șanse mari să întâlnească în ultimul act China sau Estonia. Sigur, putem avea surprize, dar să sperăm că româncele vor prinde o zi mare și că vor câștiga o medalie cât mai prețioasă. Sunt șanse mari având în vedere că România a cam dominat această probă în ultimii ani.

Nouă nu ne rămâne decât să le ținem pumnii fetelor. Hai România!

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns