Asculta acest articolCea mai mare contribuție la deficitul bugetului public consolidat în anul 2011 a avut-o bugetul asigurărilor sociale de stat, destinat cu precădere plății pensiilor.
Adică 13,3 miliarde lei sau 3,15 miliarde euro la cursul oficial, bani care nu au fost colectați la impozitare nici de la salariați și nici de la patroni și au trebuit acoperiți de la bugetul de stat.
Adică, în principal, din impozitarea directă a veniturilor (salarii, profit, proprietăți etc.) și taxarea cu TVA a tranzacțiilor cu mărfuri și servicii, bani plătiți de toți cetățenii și care nu aveau drept destinație plata pensiilor.
De altfel, nu mai departe de anul 2006, bugetul asigurărilor sociale era echilibrat, pensiile fiind plătite chiar din banii colectați cu acest scop.
Statistica oficială la nivelul intervalului 2005 – 2011 ne oferă o explicație la nivelul evoluției salariilor și pensiilor în termeni reali, respectiv ajustate similar cu aceeași inflație consemnată an de an în perioada menționată. Dacă se cumulează sporurile și scăderile pe cei șapte ani menționați, se constată o majorare de 58,2% la nivelul salariilor și de 102,3% la nivelul pensiilor.
Intervalul în care s-a produs dezechilibrul devenit acum cronic al sistemului de asigurări sociale este 2007 – 2009, perioadă în care salariile au crescut cu 33,6% iar pensiile cu 84,4%. Ceea ce ar fi trebuit să sară imediat în ochi celor care au luat deciziile în materie, din moment ce pensiile se plătesc din contribuțiile aplicate pe salarii.
Orice majorare de pensii nu poate depăși creșterea de salarii fără a creea deficit pe termen lung (s-a văzut că drepturile, odată acordate, nu mai pot fi retrase), cu excepția cazului în care s-ar percepe taxe mai mari pe salarii. La noi, s-a procedat exact invers, cu excepția revenirii la un CAS mai înalt în februarie 2009, imediat după alegerile din anul precedent (atenție, se vehiculează iar reducerea CAS aplicat pe salarii !).
Suma care a trebuit plătită din bugetul de stat anul trecut pentru a susține plata pensiilor a reprezentat 27,8% din totalul cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat. Dacă se face calculul a ceea ce s-ar fi întâmplat dacă pensiile reale ar fi crescut sincron cu salariile reale (tot cu 58,2%) se obține rezultatul deloc surprinzător că, în anul 2011, nu am fi avut nevoie exact de 27,8% din bani. Adică nu am fi avut nevoie de transferuri de la bugetul de stat.
În traducere, măsurile de majorare diferențiată a pensiilor, peste posibilitățile date de evoluția salariilor, au dus la un deficit de 2,3% din PIB-ul anual, calculat pentru 2011, pe care va trebui să îl tot purtăm după noi până vom găsi o soluție, oricare ar fi ea. Deficit care ne mai lasă un spațiu foarte mic pentru alte alocări, dat fiind pragul de 3% impus de criteriile Maastricht.
Exemplu elocvent pentru consecințele puțin discutate ale unor măsuri puțin discutate din motive populiste, balanța de plăți din primul trimestru al acestui an încă arăta o anumită plată de 15 milioane de euro. Plată aferentă banilor luați cu caracter excepțional la una din tranșele acordului de aproape 20 miliarde euro încheiat în 2009 cu FMI-UE-BM pentru echilibrare bugetară.
Echilibrare prevăzută de OUG 99/2009 la nivelul a 1,56 miliarde DST din totalul de 11,44 miliarde DST luați de la FMI, în principal pentru plata pensiilor majorate cu 12% în termeni reali și încadrarea în deficit, fără de care ieșeam din condițiile impuse prin acord. Bani luați care s-au cheltuit demult, dar au lăsat și acum datoriile aferente.
Fii primul care comentează