Asculta acest articolOpinia preotului Ioan Pop
A fost un oarecare talhar prin partile Traciei, cu totul salbatic si cumplit pe care multi nu l-au putut prinde. Auzind de el, imparatul Mauriciu a trimis la dansul crucea sa, spunandu-i sa nu se teama. Vazand cinstita cruce si crezand cuvantul imparatului, a venit cazand la picioarele lui Mauriciu, care l-a iertat. La scurt s-a imbolnavit talharul. Trezandu-se in noaptea urmatoare, vazand ca este bolnav, s-a intors la Dumnezeu, plangand si zicand cu amare lacrimi: “Nu cer de la Tine, Iubitorule de oameni, ceva mai mult decat numai cate le cerea, prin marturisire, talharul cel mai inainte de mine. Da-mi mie iertare, ca m-au cuprins faradelegile mele, rau am ajuns si nenumarate sunt datoriile mele. Precum ai primit suspinarea cea amara a lui Petru, primeste-o si pe a mea, Iubitorule de oameni, turnand lacrimile acestea peste zapisul pacatelor mele. Cu buretele milostivirii Tale sterge greselile mele cele neasemanate”. Marturisindu-se multe ceasuri, talharul si-a dat duhul. Carmuitorul casei a intrat in camera in care zacea talharul, a aflat trupul cald al acestuia, pentru ca trupul se dusese la Dumnezeu. Marama de pe ochii lui era plina de lacrimi. Luandu-i marama de pe ochi a zis imparatului ca trebuie sa-l laude pe Domnul pentru ca in zilele stapanirii sale s-a mantuit un talhar. Iata, cu adevarat acum am vazut, numai de vom si crede ca sunt adevarate, ca bine este sa ne pregatim pe noi insine si sa intampinam cu pocainta ceasul cel infricosator al mantuirii.
Fii primul care comentează