“Cvartetul Ielelor” aduce un aer modern pe scena Filarmonicii

Asculta acest articol

Una din obiecţiile publicului larg la adresa muzicii clasice – pe lângă scuza comodă că ar fi “greu de înţeles” – este cea referitoare la imaginea scorţoasă şi snoabă a concertelor simfonice sau recitalurilor camerale. În Occident această percepţie începe să se schimbe prin noua generaţie de interpreţi. La noi apropierea muzicienilor de formaţie cultă de marele public face paşi timizi.

Au existat şi la Filarmonica din Satu Mare concerte prezentate în manieră ieşită din canoanele rigide originare din vremea lui Stokowski, dar necunoscute în epoca marilor clasici italieni sau vienezi. Ne amintim o seară cu “Anotimpurile”, în iarna lui 2008, în acest sens. Ne amintim prezenţele tonice ale tinerilor din Romanian Piano Trio sau suitele de Bach cântate de Răzvan Suma. Acum, în joia acestei săptămâni, patru tinere instrumentiste din orchestra Filarmonicii “Dinu Lipatti” au îndrăznit să vină în faţa publicului într-o formulă extrem de originală şi personală: Cvartetul Ielelor.

Viori aprinse, femeile

“Viori sunt femeile, tremur în palme răsfrânt”, scria Lucian Blaga. Apariţia scenică a celor patru artiste musteşte de feminitate. Îmbrăcate în rochii albe largi şi vaporoase (pentru care fetele mulţumesc firmei “Inedit” care le-a sprijinit pro bono), încadrate într-un ecleraj bine gândit (lumini împrumutate din arsenalul Teatrului), şi-au creat un look feeric, cârlionţat, şi s-au apucat temeinic de cântat. Intrarea lor în scenă aminteşte atât referinţa literară evocată – livresc – inclusiv în caietul de sală (“Jocul ielelor” de Camil Petrescu), cât şi un alt fragment poetic celebru, de data asta al lui Bacovia: “Lunecau baletistele albe… / Degajări de puternice forme / Albe, în faţa lumii enorme”. Poate nu i-ar fi stricat acestui spectacol un pic de coregrafie, măcar la intrarea iniţială a cvartetului!

Cine sunt cele patru iele sătmărene? De fapt, niciuna nu e de loc din Satu Mare. Toate s-au şcolit la Academia de Muzică din Cluj, trei dintre ele sunt chiar din metropola ardeleană, o a patra vine dintr-un loc istoric: Mărăşeşti, Vrancea. Ele sunt violonistele Emoke Kovacs şi Alina Laura Mija, violista Ana-Maria Nagy şi violoncelista Diana Canteşanu. Alina şi Ana poartă ochelari, Emoke şi Diana nu. Toate se află în jurul vârstei de aur a femeii, 30 de ani, şi toate sunt foarte pasionate de arta pe care o practică.

De altfel, toate fac parte din octetul de promovare care merge în şcoli şi cântă în pauze, un alt mod de apropiere a muzicii clasice de lumea oamenilor obişnuiţi. Această pasiune aproape de zelul evanghelizator le-a condus şi spre acest inspirat proiect.

Potenţial de creştere

În prima parte fetele au avut ca oaspeţi şi parteneri de muzică trei tineri domni. Primul a fost cornistul Ion Marina-Uifălean, în elegantul Cvintet cu corn în Mi bemol major KV 407 de Mozart, o piesă cu caracter concertant, departe de tensiunea capodoperelor marelui clasic, dar plăcută, bună de deschiderea unui asemenea concert, care a dat cvartetului ocazia să-şi depăşească emoţiile inerente unui debut în faţa publicului.

Apoi lângă cele patru fete au venit doi din colegii din octet, David Budean la violă şi Andras Vilhelem la violoncel, pentru prezentarea unei piese foarte rar auzite la noi: Sextetul în re minor de Aleksandr Borodin. Opus postum, doar două părţi din el au rămas întregi, de unde şi impresia de final brusc. Dar cele două sunt mici bijuterii: un Allegro în formă de canon, în care tema se plimbă voioasă între instrumente, şi un Andante delicat construit pe o temă populară rusească.

Partea a doua a fost consacrată Cvartetului American în Fa major op. 96 de Dvorak. Aplauzele calde de la finalul Sextetului le-au descătuşat pe cele patru “iele”, care au oferit o interpretare foarte bună, plină de energie şi grijă pentru detalii, o demonstraţie a armoniei care trebuie să caracterizeze o asemenea formaţie camerală. Prietenia lor s-a “răsfrânt în palme”, vorba lui Blaga, iar părţile a treia şi a patra, în special, au fost încântătoare, finalul serii aducând aplauze sincere şi entuziaste atât din partea colegilor de orchestră, cât şi a simplilor melomani.

Ielele au făcut impresie bună. Aşteptăm următoarele lor apariţii, îmbogăţite atât repertorial, cât şi – poate – scenaristic. Potenţial de creştere au din belşug.