Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Dan Voiculescu rămâne cu decizia de colaborare cu Securitatea

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Dan Voiculescu, poate face recurs la ÎCCJ
Dan Voiculescu, poate face recurs la ÎCCJ

Curtea de Apel Bucureşti a respins miercuri, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de liderul conservator Dan Voiculescu în dosarul în care magistraţii CAB au menţinut decizia CNSAS care a emis un verdict de colaborare cu fosta Securitate.

 
Decizia poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Dan Voiculescu a formulat această cale extraordinară de atac – revizuirea, după ce ÎCCJ a respins pe 10 martie 2011 recursul formulat de preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC) şi a menţinut verdictul de colaborare cu fosta Securitate dat de Curtea de Apel Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, pe 5 februarie 2010, acţiunea preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu, împotriva deciziei prin care Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) i-a dat verdict de colaborare cu fosta Securitate, relateaza Agerpres.

La 20 iunie 2006, Colegiul CNSAS i-a înmânat lui Dan Voiculescu decizia conform căreia liderul conservatorilor ar fi făcut poliţie politică.

În iulie 2006, liderul PC a prezentat opiniei publice, prin intermediul avocatului său, deputatul Sergiu Andon, dosarul de urmărire informativă din perioada 1971-1980.

Sergiu Andon a susţinut atunci că Dan Voiculescu a fost “turnat” de 17 colaboratori şi urmărit de aproape 30 de ofiţeri de securitate.

Potrivit CNSAS, Dan Voiculescu ar fi fost recrutat ca informator de Securitate comunistă, în februarie 1970, primind numele conspirativ “Mircea” şi ar fi ”relatat verbal despre contactele şi schimburile de pachete între sportivi români şi cei străini, cu prilejul campionatelor de box din 1969, despre schimburile de valută” şi apoi, în Republica Socialistă Cehoslovacă, unde a însoţit ca translator echipele româneşti de hochei pe gheaţă.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns