Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Daniel Constantin: Agricultura ecologică este un sector de nişă în care România a excelat în ultimii ani

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Agricultura ecologică rămâne un sector prioritar şi în viziunea noului ministru al Agriculturii, deoarece continuă să fie un important furnizor de astfel de produse pe piaţa internaţională.

“Agricultura ecologică este un sector pe care eu îl văd ca fiind prioritar. Este un sector de nişă în care România a excelat în ultimii ani şi trebuie să mergem în continuare cu astfel de produse pe piaţa internaţională. Am văzut şi m-am bucurat foarte mult că şi pe piaţa internă consumul de produsele bio a crescut foarte mult”, a declarat, într-un interviu pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

 

Acesta a precizat că în noua organigramă a MADR vor fi alocate mai multe persoane care se vor ocupa de sectorul agriculturii ecologice. “În noua organigramă a MADR care va fi aprobată săptămâna viitoare vom încerca să avem mai multe persoane alocate pentru agricultura ecologică, atât din punct de vedere al promovării, pentru crearea de politici sau pentru schimb de informaţii bio, dar mai ales în zona controlului. În ultimul timp au fost multe scandaluri legate de anumite produse care erau catalogate bio, dar ele nu erau”, a subliniat şeful MADR.

Potrivit sursei citate, în noua organigramă se va înfiinţa şi o direcţie generală de industrie alimentară, care se va ocupa de fiecare ramură în parte. “Prioritatea noastră este ca pe fiecare sector, de la produs la raft, să avem un control, pe două direcţii. Pe de o parte trebuie să ştim ceea ce înseamnă calitatea produsului care ajunge la raft, iar pe de altă parte, să putem combate evaziunea fiscală. Aceste două priorităţi vor fi umărite pe toate ramurile industriei”, a explicat ministrul Agriculturii.

Potrivit estimărilor făcute de reprezentanţii MADR, România ar putea ajunge la exporturi de produse ecologice de peste 1,5 miliarde euro în următorii cinci ani, dacă acest sector va fi sprijinit de autorităţi, în condiţiile în care exporturile de astfel de produse au fost estimate la 200 de milioane de euro pentru 2011. În ceea ce priveşte consumul intern de produse ecologice, acesta este estimat de asociaţia patronală Bio România la circa 80 de milioane de euro, jumătate din această valoare provenind din produsele româneşti, respectiv din miere, vin şi panificaţie, iar cealaltă jumătate din importurile realizate în special de marii retaileri. România deţine la ora actuală doar un procent din total consum de produse ecologice, faţă de 6% în Germania.

România continuă să exporte cu precădere materie primă, respectiv cereale, miere, fructe de pădure şi foarte puţin produse procesate, precum brânzeturi, vinuri sau produsele de panificaţie.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns