Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

De ce nu a reacţionat Băsescu la declaraţiile extremiste, întreabă un lider PSD

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Liderul PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, consideră că primul care ar fi trebuit să reacţioneze în faţa declaraţiilor extremiste ale liderului Jobbik este preşedintele Traian Băsescu.

“Primul care, conform atribuţiilor constituţionale, trebuia să reacţioneze în faţa unor astfel de declaraţii este preşedintele Traian Băsescu. Iată că acesta tace, aşa cum a făcut de fiecare dată când Viktor Orban şi aliaţii săi au avut astfel de ieşiri extremiste”, susţine Radu Moldovan într-un comunicat transmis duminică Agerpres.

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud condamnă declaraţiile extremiste ale liderului Jobbik.

“Condamn cu tărie declaraţiile extremiste ale liderul Jobbik, declaraţii ce nu au nicio legătură cu Europa consensului, a incluziunii, a toleranţei şi a unităţii în diversitate în care trăim. Minoritatea maghiară din România are toate drepturile pe care un stat democratic, civilizat şi membru al UE le oferă. Mai mult, ţara noastră poate fi considerată un exemplu la nivel european pentru modul în care a rezolvat problema minorităţilor naţionale”, se afirmă în comunicat.

Radu Moldovan subliniază că mesajele extremiştilor maghiari trebuie respinse cu fermitate.

Liderul partidului radical naţionalist ungar Jobbik, Gabor Vona, a acuzat sâmbătă guvernul condus de Viktor Orban că nu a ridicat chestiunile privind tratatul de pace de la Trianon şi autonomia aşa-zisului Ţinut secuiesc în cadrul forumurilor internaţionale, potrivit unei declaraţii susţinute la Tabăra tineretului maghiar din Ardeal, care a avut loc în localitatea Borzonţ din judeţul Harghita, a informat agenţia de presă MTI.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

  1. ba’ desteptule! Daca ar fi dupa unguri, pe toti romanii i-ar baga in groapa la 2 m. Ai auzit de IP de Traznea ? Tu crezi ca acum e altfel? PE NAIBA! Pt ce au nevoie in 2013 de GSRDA MAGHYARA? Vrei sa stii? V-a fi folosita pr exterminarea cat mai multor romani ,la Momentul potrivit…asa cum a f cu trupele hortise! Aberatii, a? S-o crezi tu !!!

Lasă un răspuns