Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Deputatul USR Radu Panait consideră nefirească Alianţa PNL-PSD-UDMR de pe plan local şi naţional

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Radu Panait

Vineri, 10 iunie, deputatul USR PLUS de Satu Mare, Radu Panait a convocat o conferinţă de presă, a cărei subiect principal l-a constituit nemulţumirea faţă de alianţa nefirească la nivel naţional PSD – PNL – UDMR, dar şi la nivelul municipiului Satu Mare, contrar celor negociate înainte şi după alegerile din 2020.

Iată în principiu cele declarate de deputatul Radu Panait:

“Cu toții ne aducem aminte de campania din 2020, când PNL a anunțat că obiectivul lor este să scoată PSD de la guvernare, și că vor face alianță cu noi, USR, pentru asta. Vedem că PNL a adus PSD în guvernarea națională, iar acum și în cea locală.
Vreau sa mă adresez tuturor sătmărenilor care-și doresc o administrație eficientă și corectă în județul nostru. Oameni buni, nu uitați ipocrizia liderilor PNL, vedeți că una zic și alta fac. V-au cerut votul în 2020 ca să ne scape de PSD dar ei lucrează bine pentru interesul lor doar în această formulă. Ei sunt aceeași clasă politică, aceiași oameni care se schimbă între ei o dată la 4 ani.
Ne-au dat afară de la guvernare pentru a se întâlni cu marea lor dragoste PSD.
Astăzi PNL a demonstrat că nu mai are nimic de-a face cu principiile liberale promovate de Brătianu sau Maniu, că orice formă de liberalism s-a pierdut la ei în partid. Ei au ajuns doar o filială a PSD-ului, îi domină din orice punct de vedere, nu doar la nivel național dar se pare că și la nivel local.
Unii lideri locali anunță o coaliție PSD + PNL + UDMR pentru dezvoltarea județului, așa cum au anunțat și în momentul în care au format coaliția la nivel național, dar ce am primit noi românii? Prețuri astronomice la combustibil și la facturile la energie, inflație de peste 13%, creșterea costului vieții, și mai mult decât atât, PSD, prin faptul că fac agenda guvernului, vor crește și taxele de la anul.
Oamenii aceștia nu au o experiență reală despre ce înseamnă piața și mediul privat și singurul lucru pe care îl vor face este să dea cu biciul pe cal până-l omoară, metaforic vorbind. Asta se va intampla și la nivelul județului nostru. I-au adus pe PSD exact acolo unde noi, sătmărenii, nu i-am vrut, ca atare au doar 3 consilieri locali în municipiul Satu Mare, și nu 10.
Am avut discuții despre o alianță pentru Satu Mare încă din momentul alegerilor locale cu cei din PNL, unii au vrut această alianță, alții n-au vrut-o, la fel și la noi în partid. Eram sigur că după ce apele se liniștesc, pentru 2024 vom avea această alianță cu candidați capabili, care chiar să poată dezvolta județul nostru. Acum însă lucrurile sunt clare, interesul politic predomină.
Noii veniți la conducerea județului nu vor lupta pentru drepturile românilor, nu vor aduce investitori români care sa contrabalanseze investițiile statului maghiar din județul nostru, și nu vor crește cu nimic calitatea vieții noastre. De ce spun asta ? Pentru că nu au făcut-o niciodată!
Rămânem singura formațiune politică care își dorește cu adevărat reformarea statului și a administrațiilor locale. În cele 8 luni la guvernare, nu doar că am fost chibzuiți cu cheltuirea banului public, dar am și accelerat toate reformele de care are nevoie țara noastră. Colegii mei primari se luptă cu diferitele mafii locale, și accelerează toate proiectele utile de investiții.
USR este partidul unei generații sătule de inechitate socială, de stagnare, și de balcanisme. Nu ne vom lăsa niciodată atrași de jocurile murdare pe care le vedem la clasa politică actuală. Suntem consecvenți și credem că românii merită politicieni cinstiți, harnici și dedicați care vor cu adevărat să îmbunătățească viața noastră, a tuturor.
Proiectul nostru este România, iar USR rămâne casa bună a politicii românești!”

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns