Dezvaluirile colonelului Berciu

Asculta acest articol

Cum i-a prins Colonelul pe autorii monstruosului asasinat din Lugoj

[slideshow id=6251]

Colonelul Arghir Berciu povesteste cum a prins, intr-un apartament din cartierul baimarean Sasar, in anii ’80, un criminal deosebit de periculos, cautat de trei ani pentru crima oribila petrecuta in judetul Timis.

Partea I

In orice perioada a anului, cam in toate judetele din Romania anilor ’80, se petreceau diferite evenimente judiciare (spargeri, violuri, jafuri, talharii, crime, sechestrari de persoane). In general, autorii acestor fapte erau recidivisti cu o oarecare experienta. Acest fapt ingreuna prinderea lor de catre militieni.

Era ziua de 15 mai 1982. Impreuna cu un coleg de-al meu, locotenent colonel Viorel Trifan, de la Serviciul Economic, primim misiunea de a face verficari de rutina pe la marile restaurante. Ne-am deplasat la Restaurantul Semiluna. Era un loc unde se consumau bauturi alcoolice in cantitati mari. Am intrat in restaurant pe usa principala. Urcand la etaj, la prima masa din fata, erau doua tinere si doi tineri – cei doi cu varste intre 30 si 32 de ani. La o simpla privire mi-au dat impresia ca ar fi mari infractori. Am ajuns in sala principala a restaurantului. I-am spus colegului meu ce cred. S-a mirat…

– “De ce crezi ca sunt infractori, Arghire?”, a intrebat el.

– “Ai sa vezi tu…”.

Am coborat urgent pe partea cealalta, pe usa de catre Sasar, prin cofetarie. Cand am ajuns la prima intrare, cei patru tineri ieseau din local. I-am oprit si le-am cerut buletinele. Unul din ei mi l-a aratat mie. Celalalt colegului meu de la Economic. In timp ce noi ne uitam la buletine, cei doi au profitat de neatentia noastra si au fugit. Era fara speranta sa fugim dupa ei. Am strigat<

– “Fugiti… ca ne mai vedem noi!”.

Una dintre tinere, odata verificata, a fost lasata sa plece. Era din Satu Mare. Nu prezenta niciun interes. Pe cea tanara, ce nu avea buletinul la ea, am retinut-o.

Povestea Roxanei

O chema Roxana. Am condus-o la Militie, unde am intrebat-o cand a plecat de acasa, in ce imprejurari, care sunt preocuparile ei, numele parintilor etc. Roxana a inceput sa-mi povesteasca, plangand<

– “Intr-o dupa-masa, cu 5 luni inainte, pe o straduta laturalnica, dintr-o masina Dacia 1300 au sarit trei tineri, mi-a pus mana la gura si pe gat, mie si prietenei mele, dupa care ne-au bagat in masina. Ne-au spus ca daca urlam baga cutitul in noi. Am plans amandoua… Nu aveam ce face. Dupa sechestrare, am fost duse la Constanta (masinile cu care rapitorii circulau erau furate). Acolo aveau o garsoniera. Ne-au tinut mai multe zile. Ziua si noaptea eram supusa unor perversiuni sexuale de care eu habar nu aveam. Am suferit foarte mult. Am avut dupa o vreme chiar si o hemoragie… Unul dintre cei doi s-a dus la farmacie si mi-a dat adus o cutie cu tablete. Mi-a incetat hemoragia. Ne tineau incuiate in acea locuinta din Constanta. Ni s-a spus ca pe hol este cineva care, daca vrem sa fugim, ne lichideaza.

Se intorceau seara tarziu cu plasele pline de bunuri. Aveau cu ei scule diferite… care ii ajutau la patrunderea in magazine si locuinte. Dupa un timp scurt au furat o alta Dacie. De acolo am plecat spre Brasov. Au inchiriat o cabana, undeva in munti. Ei plecau seara in oras, la fel ca si inainte. Se intorceau noaptea cu bunurile furate.

Asa ne-am plimbat prin toata tara, vreme de cateva luni. Maltratarea sexuala continua. Uneori sufeream si de foame. Parintii mei nu stiau nimic de mine. Nu puteam lua sub nicio forma legatura cu ei. Imi imaginam ca sufereau enorm, fiind unicul copil la parinti”.

Tatal ei era actor la teatrul din Arad. Mama ei era profesoara. Mi-a dat numarul de telefon al parintilor. Era ora 17 dupa-amiaza. Am sunat. A raspuns mama ei. M-am prezentat. Am pomenit doar numele Roxana… cand dintr-o data am auzit, prin telefon, ca striga “Vaaai!”. A venit tatal copilei. A luat receptorul si i-am explicat ca Roxana a fost gasita in Baia Mare, ca e la sediul Militiei si ca acum e bine. I-am chemat sa vina dupa ea. Au sosit in aceeasi zi la ora 22.

Aveau o Volga neagra, bine pusa la punct. Cu ei mai erau o matusa si un unchi. Ofiterul de serviciu m-a anuntat ca au sosit. Eu i-am intampinat in hol. Am incercat sa ii linistesc. Mama ei tot repeta, parca obsesiv<

– “Nu cred ca Roxana mea e aici…”.

I-am condus la camera 50. Cand au intrat si si-au vazut copila, au izbucnit in plans. Fata si mama erau prinse una de gatul celeilalte si nu se mai opreau din plans. Am calmat atmosfera. Le-am recomandat un loc unde sa cineze, la restaurantul Minerul. Si acolo mama fetei o tinea mereu in brate. Dupa cina, eu m-am intors la Militie. Roxana si mama ei m-au imbratisat, multumindu-mi ca le-am redat copilul. Mi-au dat numarul de telefon al lor. Urma sa tinem legatura. M-au fortat sa le promit ca le voi face o vizita. Satisfactia mea era ca am redat-o pe Roxana familiei si ca am scapat-o de un posibil act de violenta unde putea chiar sa moara.

Partea II

Era deja octombrie 1982. M-a sunat dis de dimineata un informator de-al meu si mi-a spus ca in blocul 17 pe G. Enescu, la apartamentul 36, sta de o saptamana un tanar, ce coboara doar seara tarziu si se intoarce noaptea cu sacosele pline. Mi-am luat catusele si cu masina mea (pentru a castiga timp) am plecat pe Enescu. Am urcat la etajul III. Am mai chemat cu mine doi tineri, de pe strada, pentru a ma ajuta, in caz ca as avea nevoie. Cand am ajuns la usa apartamentului, am vazut o yala defecta si o usa cam darapanata. De afara parea locuinta unei familii dezorganizate. Cu cheiea mea de la casa am miscat putin yala si s-a deschis usa. Am intrat in hol. Am verificat prima camera si bucataria. La ultima camera usa era inchisa. Pe gaura cheii am auzit ca cineva sforaia acolo, foarte incet. Am deschis incet usa. Am intrat inauntru si am avut o surpriza< era chiar tanarul care cu cateva luni in urma, la Semiluna, ma lasase cu buletinul in mana. Avea mainile sub cap, impreunate. Usor, i-am pus catusele pe maini. El era obosit si dormea adanc. Cand a simtit, a tresarit si a incercat sa duca mana sub perna. Avea acolo un cutit cu lama lunga si un pumnal.

Daca nu era bine incatusat, nu mai ramaneam in viata. I-am invitat pe cei doi tineri inauntru si am intocmit procesul verbal. Am facut o perchezitie locuintei. Am gasit diferite unelte artizanale cu care individul spargea magazine si case. Avea si o suma mare de bani. L-am condus la organele de Militie. I-am luat datele personale. Buletinul pe care mi-l lasase inainte era fals. L-am verificat la Evidenta Operativa. Mi s-a comunicat ca este urmarit general pentru fapte deosebite si recidivist. Am inceput ancheta, insa am fost avertizat ca este recalcitrant, violent si nu recunoaste nimic. Nu eram ingrijorat, deoarece avea emis pe numele sau un mandat de arestare pe 30 de zile. Am continuat ancheta cu mult tact si orientare. Am dus cu individul o lupta psihologica deosebita. I-am spus<

– “N-are rost sa minti, pentru stiu ce activitate ai avut. Mai bine te-ai folosi de articolul 74 Cod Penal – Circumstante atenuante si art. 76 Cod Penal, unde sunt prevazute efectele si aplicarea pedepselor reduse”.

I-am  dat trei coli de hartie. I-am cerut sa faca o declaratie. Mi-a dezvaluit ca are doua spargeri de magazin in Baia Mare. Mi-a spus, dupa o lupta lunga, ca in declaratia sa face precizarea cum ca el, impreuna cu trei indivizi (un sarb si un neamt), au comis un dublu asasinat, in cursul unei nopti, in orasul Lugoj. Erau doi soti in varsta. I-au omorat si le-au sustras 400.000 de lei, cam cat cinci Dacii. Erau instariti. Aveau cei doi copii plecati in Germania. I-au lasat acolo, intr-o balta sange. Cei doi soti au fost ucisi cu lovituri de cutit.

Individul se numea Ureche Constantin, era din sudul tarii si sustinea ca statea doar de sase (de panda) la oribila crima din Lugoj. Am sunat in Timis. Mi-au confirmat ca au crima cu autori necunoscuti, de circa trei ani, si ca nu au indicii despre autorii crimei. Ureche a indicat adresele celor trei. Le-am cerut celor din Timis sa vina sa-l ia. M-au sunat dupa circa 45 de minute si mi-au prezentat datele din dosar. Acestea se coroborau perfect cu declaratiile lui Ureche. In jurul orei 23, masina de la Lugoj sosise. L-au luat pe Ureche. Mi-au comunicat ca si ceilalti complici au fost prinsi la adresele date de Ureche.

Astfel, crima cu autori necunoscuti a fost solutionata. Pentru aceasta am fost recompensat de seful Militiei Timis, cu bani, ceva mai mult de un salariu. Satisfactia mea fusese deosebit de mare. Rezolvasem atat problema Roxanei, cat si o crima oribila. Mi-am dat seama ca tenacitatea, flerul si curajul pot aduce satisfactii profesionale deosebite.