Asculta acest articol[slideshow id=6522]
Lucian Perta este “satyrul”, niciodata “clovnul”, celui ce nu-i scapa niciodata nici o inadvertenta, fie ea stilistica, fie ea tinand de o logica a limbii romane. “Spirit tanar”, neastamparat, ce face din vocatia lui ludica o filosofie de viata. Parodiile sale sunt nu doar subtile decantari satirice, traduse intr-o grila ce apropia poezia (in general) de cititor, ci si adaugiri de noi straturi semnificante ce tin de esenta insasi a poeziei. Lucian Perta “traduce” un “text” uneori “mediocru” salvandu-l de la “pieire”, facandu-l nu doar inteligibil, dar incarcandu-l de o emotie noua, ce vine din “decriptarea sensului” prim, adaugandu-i semnificatii cu totul noi. Hazul, uneori, este irezistibil, Lucian Perta parodiaza “texte” ce, citite, devin prin inteligenta si un exceptional simt al limbii (asa cum zicea pe vremuri Eugen Ionescu in celebrul “Nu”), contrariul lor. Pe zi ce trece Lucian Perta este mai maramuresean, iar Maramuresul, prin el, mai plin de umor si de spirit. Ion Vadan
– Esti unul dintre cei mai cunoscuti scriitori maramureseni desi nu te-ai nascut in Maramures. De unde vine aceasta ciudata complementaritate?
Sunt maramuresean (sighetean), de la varsta de trei ani. Originile mele sunt lapusene si m-am nascut in Salaj (Galgau). De fapt, ceea ce esti cam de cand incepi a avea amintiri conteaza. si amintirile mele sunt preponderent sighetene.
– La un moment dat sufeream ca nu mi-ai parodiat nicio poezie si eram invidios pe prietenii mei care se bucurau de acest privilegiu. Ai facut din parodie nu doar un gen viu, contemporan ci si un fel de dependenta a noastra de acest gen. Daca ai aduna intr-un volum toate parodiile ce poarta ,”marca” Lucian Perta, cred ca el ar insuma mii de pagini. Fara sa te flatez, ele sunt o “istorie paralela a literaturii romane in cheie satirica”. Cum ai descoperit parodia ca gen literar si de unde incapatanarea de a promova acest gen cu atata consecventa?
Pe tine, draga domnule Vadan, nu te-am prea parodiat fiindca nu prea te-am intalnit in paginile revistelor unde am eu rubrica de parodie. Cu volumele la fel, nu prea ai fost foarte darnic intr-ale scrisului, dar si cand te-am prins, recunoaste ca te-am prins bine! Vezi expresia ,”a prinde”. Asta e unul dintre secretele parodiei. Trebuie sa stii si sa poti sa “prinzi” autorul, sa-l simti. Cam din perioada studentiei, de fapt perioada “ars-amatorista”, alaturi de Radu G. teposu, Ioan Grosan si George tara, am inceput sa vad altfel poezia, inclusiv poezia mea, ca pana atunci publicasem prin reviste versuri “simtite”, de un limpede lirism adolescentin. Cam pe atunci, de fapt, muza mea satirica, vorba lui Toparceanu, a invins muza mea lirica si poetul din mine s-a transformat in parodist. Sunt ferm convins ca de atunci incoace am scris mii de parodii prin mai toate revistele literare precum si prin diverse “foi de pripas”. Dar tot ce-am publicat, n-am publicat cu incapatanare si ostentatie, ci, asa ca un gest firesc de receptare a poeziei respective.
– Creatia ta nu se rezuma doar la parodie. Ai suficient de mult umor incat sa iti pun aceasta intrebare< Pe tine insuti te-ai parodiat?
In afara de parodie, am scris si literatura pentru copii, (vezi volumele “Aventurile lui Cosmin in tara de Aur” si “Poveste de iarna”), cateva piese de teatru publicate in reviste si cotidianul “Graiul Maramuresului”, pseudoanalize literare (vezi volumul “Literatura romana mura-n gura”) aparut la editura ta, epigrame, haiku-uri (vezi placheta “Pacea zapezii”) si cate si mai cate alte “nimicuri”. Desigur ca m-am parodiat si pe mine, (vezi volumul “Groapa cu (a)muze”), dar numai vis-a-vis de poezia “serioasa” pe care-am scris-o. Nu poti face parodie la parodie, ar suna asa ca negarea negatiei.
– Particularizeaza parodia ca gen literar.
Sunt intru totul de acord cu parerea avizata a Danielei Petrosel (din volumul “Retorica parodiei”) care spunea ca “nu exista o definitie trans-istorica valabila pentru parodie”. O definitie mai la indemana ar fi ca parodia inseamna “a rade prin literatura pe seama literaturii”, a glosa pe marginea unui model anterior intr-o maniera comica sau, daca vrei, definitia clasica genettiana< “parodia este transformarea intr-un regim ludic a unui text anterior”, precum si definitia mai apropiata zilelor noastre data de Linda Hutcheon< “imitatie caracterizata prin inversiune ironica”.
– Ce crezi ca defineste Maramuresul ca spatiu cultural?
Despre spatiul maramuresean se poate vorbi in “n” dimensiuni fiindca are “n” dimensiuni si nu printre, cele din urma, o are pe cea culturala. Eu am “prospectat” in patru volume< “Folclor poetic eminamente nou din tara Maramuresului” , “Groapa cu (a)muze”, “Cartea Nuntilor” si “Catu-i Maramuresu/Nu-i poet ca eu si tu” dimensiunea folclorica si cea poetica a spatiului maramuresean si pot sa spun ca este de-o bogatie si de-o diversitate uluitoare. Asa ca, dupa mine, pe langa cea arhitecturala, ele ar fi definitorii pentru Maramures.
In folclorul maramuresean exista umor? Exista acel spirit satiric? Cum se manifesta el?
Cum iti spuneam, prospectand dimensiunile, mai ales cea folclorica, am intalnit foarte mult cantec satiric si umor, de-o factura aparte, tipic maramureseana, care se manifesta mai ales in strigaturi si in anumite zone, inca, in “strigarea peste sat”, despre care ar fi foarte multe de spus si poate candva iti voi spune.
– Esti autorul unei foarte interesante carti, un fel de antologie a uuiturii maramuresene, “Cartea nuntilor”. Poti depune marturie< exista diferente deosebite dintre o zona etnofolclorica sau alta, dintre o localitate sau alta?
Precum spuneam in prefata acestei carti, eu am strabatut Maramuresul in lung si-n lat, nu doar din placere, ci si pentru documentare, lucrarea mea de gradul I, (fiind profesor de limba si literatura romana), “Focul viu in tara Maramuresului” necesitand o aprofundata cunoastere a zonei. Nu doar sub aspect lingvistic (graiul maramuresean are, desigur, subgraiuri) ci si din punct de vedere etnologic, exista suficiente deosebiri intre localitati relativ apropiate geografic.
– O alta carte, ii zic eu unica in felul ei, “Literatura romana mura-n-gura”, aparuta la editura Dacia XXI, ce-ar trebui sa fie ca instrument de lucru pentru fiecare profesor de limba si literatura romana, are o istorie a ei. Care este aceasta?
Acum chiar o istorie n-o fi avand, dar un pic de geneza are. Cum iti spuneam, “deformatia profesionala”, fiind profesor de limba si literatura romana, m-a facut sa privesc tot cu ochii parodistului si manualele respective si, mai in gluma mai in serios, azi o fisa, maine o alta, in timp, intr-un timp oarecum scurt, am alcatuit respectivul volumas care intr-adevar este ciudat, straniu, si, ca sa nu te contrazic pe tine, unic.
– Esti, trebuie sa o recunosc, un foarte viu obiectiv, din cand in cand cinic, poet si critic literar. Cum definesti scoala literara maramureseana? Care i-ar fi particularitatile?
Imi pare bine ca recunosti existenta unei scoli literare maramuresene. Asa cum exista scoala baimareana de pictura, chiar se poate vorbi de o scoala literara maramureseana. Primii ei dascali au fost, desigur, marii anonimi creatori de folclor, acel atat de pomenit folclor maramuresean (si, fie vorba intre noi, acum, acel din ce in ce mai poluat folclor maramuresean), apoi culegatorii de folclor si ulterior reprezentantii literaturii culte. Nu voi da aici nume, sunt multe si prodigioase, dar as semnala pentru doritorii de amanunte recenta lucrare in domeniu a poetului Nicolae Scheianu din Baia Mare “O antologie a poeziei maramuresene”.
– In viteza interviului pe care ti-l iau, daruieste cititorilor nostri cateva aforisme semnaland unele dintre metehnele definitorii ale maramuresenilor.
Chiar ca ma iei in viteza, si eu, vorba lui Caragiale “daca ma iei in viteza, ametesc”. Ce metehne? Si eu sunt maramuresean, ti-am explicat, si pot sa detaliez ca mi-am gasit originile nobiliare, datorita domnului Vasile Iuga de la Cluj, prin “Diplomele maramuresene din secolele XIV si XV” a Dr. Ioan Mihali de Apsa, mi le-am gasit in Ieud si apoi din 1720 in tara Lapusului, asa ca din patriotism local, nu recunosc nimic! Maramureseanul nu are metehne, sau daca le are, nu-i apartin, fiind de import. Punct.
– Dintre cei pe care i-ai parodiat, cati ti-au multumit si cati s-au suparat pe tine?
Nu am tinut o evidenta a multumirilor fiindca n-am avut la ce sa tin, in schimb, tin minte niste telefoane “de la miezul noptii” anonime, desigur, si faptul ca la intalnirile literare la care participam, din diverse motive tactice, eram inconjurat doar de prozatori. Hai, ca am exagerat putin. Mi-s dragi si mi-s prieteni toti poetii, mai ales poetii, fiindca fara ei, iti dai seama ca n-as fi nici eu parodist. Sper ca daca nu acum, cel putin in viitor, va fi valabila si reciproca.
– Prin intermediul cotidianului “Informatia Zilei”, iti fac publica o propunere< sa gestionezi la Editura Dacia XXI, o colectie de parodii ca suport pentru o istorie a literaturii romane in cheie parodica. Vreau un raspuns imediat si neaparat sa fie “da”.
Propunerea ta m-a lasat cu gura cascata. Pai de cand astept si eu, ca tot elevul, sa-mi pice mura-n gura asemenea para ! iti multumesc pentru incredere si fii convins ca voi face tot posibilul sa promovez parodia, fiindca trebuie sa recunosc, chiar daca ar suna putin lipsit de modestie, ca ma pricep si ca e aproape un fel al meu de-a fi.
– Cum ai colaborat cu Editura Dacia XXI? si cu tot dragul primim niste sugestii in spirit parodic din partea ta.
Draga domnule Vadan, sugestiile parodice, daca propunerea ta e valabila si vom colabora, le vei primi la timpul potrivit, continuu sau in sarja, cum doresti. De colaborarea de pana acum pot spune ca este de nota 10 (vezi ca vorbesc profesoral !) inca o data-ti multumesc pentru ideea gestionarii colectiei de parodie si inca o data iti promit ca voi fi un gestionar fara metehne!
– Iti multumesc pentru promptitudinea si sinceritatea raspunsurilor. Sunt sigur ca ai geniul satirei si sper sa nu te paraseasca niciodata.
Ion Vadan
Baimareanul
Aici la sfaturi ma-ncurc
Ca nu poti sti< e neamt sau turc,
Sau rrom, maghiar, italian,
El zice cum ca-i baimarean…
Asa ca fiti cam circumspecte
si noaptea-n unele momente
Sa-l prindeti cu ocaua mica<
Baiete, tu, la o adica
Ce esti? Dar spune romaneste!
Daca vedeti ca tace peste
si-si lasa capul aplecat,
E baimarean. E poluat!
Baimareanca
In Baia Mare stiti ca-i fum
si nu prea ies fetele-n drum,
Sau chiar de ies, nu le vedeti,
Asa ca bine-ar fi, baieti,
S-aveti program bine-ntocmit
Cand vreti sa mergeti la petit.
Restul e simplu si firesc<
Purtati de-avantul tineresc,
Chiar de va par emancipate,
Nu va-nhibati, ci dati din coate,
Si-n vorbe indulcite toate
Ca sunt frumoase si destepte
Le spuneti. N-o sa regretati.
Asta, doar pana va-nsurati –
Apoi, de nu au ceva boli,
Trimiteti-le pe la scoli !
Sprianul
O prelungire-a Baii Mari,
Sau un oras de carturari,
E Baia Sprie – si sprianul
E, intr-un fel, si veteranul
in minerit din zona toata.
E si normal ca el sa poata
Sa va starneasca interesul
Si-apoi, sa fie chiar alesul.
Ca-i orasean din vremi uitate
si-n comportari civilizate
Maestru este – si-are stil
Cand se axeaza pe-un profil
Artistic, fiind si talentat,
Curand ajunge remarcat
Si va ofera-o viata plinDe aventura si lumina.
Cand aventura e prea multa,
Spuneti doar “gata” si v-asculta!
Coroianca
Cum marul Jonathan e-n pom,
Asa-i si coroianca om<
E rumena la fata toata,
De fata pana-i maritata!
si chiar tarziu, la batranete,
inca-i model de frumusete.
Dar nu atata ca-i frumoasa –
O coroianca stie-n casa
Tot ce e cazul de facut>
Rar om asa de priceput
si rar o fata mai cuminte.
E bine deci sa tineti minte,
Daca doriti s-o cuceriti<
Nu incercati sa o vrajiti
Cu “abureli”. Serioasa fiind,
Vrea tot seriosi sa fiti iubind!
Daca umblati cu ciori vopsite,
Ce veti pati, nici n-am cuvinte!
Baiuteanca
Pe-o baiuteanca niciodata
Nu stii cum s-o curtezi ca fata<
Ca e asa, pretentioasa,
Are de ce, fiind si frumoasa
si harnica si priceputa,
Cum una afli la o suta.
E mandra-n felul ei, se trage
Din cei ce-au stiut si stiu extrage
Aurul pur din minereu…
De-aceea s-o curtezi e greu,
Dar castigata fiind odata,
Vi-e viata binecuvantata
Pana la batraneti adanci.
Poti sa nu stai doar printre stanci,
Acolo, la Baiut, cu ea –
Oriunde mergeti, veti putea
Sa v-adaptati, traind din plin,
Ca stie trei limbi, cel putin
Poienarul
Poienile de sub Munte au
Ceva aparte – cei ce stau
Prin zona, infratiti de mici
Cu codrul sunt. Barbatii-aici
Sunt ca si brazii de inalti,
Puternici si in spate lati.
Codrul le da casa si masa
Si tu, daca te vrei mireasa
C-un poienar, si nu aiurea,
inseamna ca iubesti padurea,
inseamna ca ti-e codrul drag!
Si in Poieni, codri de fag
Si de molid sunt cati doresti –
Totul e sotul sa-ti iubesti
Si codrul o sa va ascunza
Si veti trai cantand din frunza…
Cand codrul are frunza rara,
Plecati la munci in alta tara!
Fii primul care comentează