Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

RELUAREA PROTESTELOR LA PRIMĂRII

Din 8 aprilie angajații primăriilor reiau protestele cu pichetarea prefecturilor

Din 8 aprilie angajații primăriilor reiau protestele cu pichetarea prefecturilor
Aşa cum am consemnat în coloanele ziarului nostru la momentul potrivit, mai exact imediat după declanşarea de către membrii sindicatului SCOR
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

– al funcţionarilor din primării a protestului în luna februarie, a fost o zi fără încetarea activităţii, iar o altă zi cu întreruperea activităţii.

Greva a încetat pentru mai bine de două săptămâni, în speranţa că guvernanţii îşi vor respecta promisiunile şi vor aduce la zi salariile acestor funcţionari. Timpul a trecut, iar promisiunile nu au fost respectate. În această situaţie, conducerea naţională a sindicatului a decis ca pentru perioada 18 – 24 martie să fie grevă, cu încetarea activităţii vreme de două ore în fiecare zi, sindicaliştii din toată ţară, afiliaţi sindicatului SCOR sunt hotărâţi să-şi obţină drepturile. A mai urmat o săptămână de grevă japoneză, fără încetarea activităţii.

 

În ultima săptămână a lunii martie, aşa cum am aflat de la Anca Pop, liderul sindicatului funcţionarilor din primăriile comunelor judeţului Satu Mare, protestul a continuat. Între timp, funcţionarii din aproximativ 600 de grupe sindicale/comune, au adresat scrisori deschise factorilor de decizie, care poartă peste 10.000 de semnături ale membrilor de sindicat. Urmează alte acţiuni de protest, inclusiv afectarea alegerilor europarlamentare şi locale din 9 iunie.

 

Calendarul acţiunilor de protest

 

În perioada 8 – 12 aprilie, membrii de sindicat vor picheta prefecturile, cu câte un grup minim de 50 de membri de sindicat zilnic; protestele vor continua şi după 15 aprilie, dacă guvernanţii nu-şi vor onora promisiunile făcute la întreruperea grevei în luna februarie, fără încetarea lucrului.  Cuprinsul acţiunilor de protest se va stabili la momentul potrivit, în funcţie de evoluţia demersurilor guvernanţilor de a face ordine în domeniul salarizării funcţionarilor din primăriile de la sate.
Cu răbdare se aşteaptă rezultatele exerciţiului bugetar pentru primul  trimestru al anului 2024; 25 mai miting în Piaţa Victoriei cu 10.000 de participanţi; 3 iunie declanşarea grevei generale în primării cu mobilizarea tuturor funcţionarilor publici, pentru ignorarea tuturor activităţilor referitoare la pregătirea procesului electoral, inclusiv a semnării listelor electorale pentru scrutinul din 9 iunie.

Scrisoarea sindicaliștilor

 

Publicăm și extrase din scrisoarea deschisă trimisă de sindicalişti premierului Marcel Ciolacu şi Ministrului Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea.
Prin prezenta, subsemnaţii, funcţionari publici sau personal contractual din cadrul primăriei noastre …., dorim să vă aducem la cunoştinţă faptul că situaţia noastră şi a familiilor noastre este la limita insuportabilului, din cauza îngheţării salarizării timp de cinci ani consecutivi, prin aşa numitele ordonanţe de urgenţă numite “trenuleţ”care au blocat în mod neconstituţional aplicarea legii-cadru a salarizării. La momentul actual  … salarizarea noastră este la nivelul prevăzut în legea-cadru pentru anul 2021, plus un infim 5%, în timp ce sectoarele de activitate aflate în responsabilitatea, coordonarea şi cofinanţarea noastră directă – învăţământ preuniversitar, sănătate, asistenţă socială, sunt salarizate prin ordonanţe de urgenţă ale guvernului, la nivelul acordat în decembrie 2023 plus 20%. Această discriminare inacceptabilă, arată o diferenţă clară de implicare şi de interes între ministerele titular. Ne exprimăm profunda dezamăgire faţă de faptul că ministerul nostru tutelar, partenerul de dialog social în calitate de angajator, la nivelul sectorului Administraţiei publice … este singurul minister în linie care nu a comunicat Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale – propunerea sa de grilă de salarizare, pentru integrarea în noua lege a salarizării motiv pentru care noua lege, jalon PNRR, nu poate fi nici iniţiată şi nici negociată cu partenerii de dialog social din partea sindicală  pe sectorul Administraţie public.
Domnule ministru, această abandonare a celor 90.000 de din comune şi oraşe, ne doare…

 

Reamintim faptul că, la nivelul judeţului Satu Mare, aproape 70% din funcţionarii primăriilor din mediul rural sunt membri ai sindicatului SCOR.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns