Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Din prostie, Becali îl pierde pe Planic

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Odată cu suspendarea campionatului Ligii 1 mai mulți patroni de cluburi, inclusiv Gigi Becali, le-au înjumătățit jucătorilor salariul pentru următoarele 6 luni. Majoritatea jucătorilor de la FCSB și-au dat acordul pentru diminuarea veniturilor.

Excepție au făcut Harlem Gnohere şi Bogdan Planic, fotbalişti care mai au contract cu vicecampioana României până în iunie 2021 și care au refuzat să semneze noua înțelegere. În urma refuzului Gigi Becali s-a gândit să se răzbune pe ”indisciplinați” şi i-a băgat în şomaj tehnic pe Planic şi pe Gnohere, alături de Bălgrădean, Adi Popa, Momcilovic și Stan, patru jucători aflaţi pe lista neagră a patronului de la FCSB.

Având în vedere că în contract nu există o clauză care să prevadă diminuarea slariului din motive care nu se pot imputa jucătorilor, atât Gnohere cât și Planic ameninţă că vor merge la comisii pentru a-şi recupera salariul întreg în toată această perioadă de criză. Cel mai probabil că aceștia vor avea câștig de cauză având în vedere situații asemănătoare petrecute cu alți jucători. Dar, pe lângă bani, Becali va mai suferi o pierdere și va rămâne fără Planic. Fundaşul central are nenumărate oferte de la echipe de calibru, astfel că şansele sale de a mai rămâne la FCSB şi în sezonul următor sunt extrem de mici. Din țara, Planic are o ofertă de la Universitatea Craiova care şi-a exprimat dorinţa de a-l transfera, la fel cum a procedat şi cu Mihai Bălaşa. De afară ofertele vin de la FC Ural Ekaterinburg (echipa careianului Eric Bicfalvi), din Rusia, şi Eintracht Frankfurt, din Germania. Dar cei mai hotărâţi să-l aducă pe fundaşul central sârb din vară par a fi oficialii lui Fenerbahce. Conform presei din Turcia, fosta campioană a Turciei e pregătit pentru a câştiga lupta cu celelalte trei cluburi pentru transferul lui Bogdan Planic, care este văzut drept un posibil salvator pentru defensiva clubului. Fenerbahce a avut parte, până acum, de un sezon dezastruos, şi s-a clasat pe locul 7, înainte de oprirea campionatului.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns