Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Dispută PSD-PNL: Dragnea: PNL pune în pericol unitatea USL. Antonescu: Ponta şi Dragnea par mult mai cooperanţi cu Băsescu

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Crin Antonescu: Şi la PSD au mers oameni cu funcţii importante din PDL
Crin Antonescu: Şi la PSD au mers oameni cu funcţii importante din PDL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat în replică la criticile secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, că nimeni din PNL nu i-a criticat pe liderii PSD pentru atitudinea “cooperantă” faţă de preşedintele Traian Băsescu.

 

“Nu avem de-a face cu un asemenea fenomen şi nu îmi aduc aminte ca cineva din PNL să fi intrat la idei atunci când o sumă de alţi oameni din PD cu funcţii importante şi ei s-au înscris în decursul vremii la PSD. Repet, ceea ce este important este că nu văd de ce se vorbeşte despre un asemenea fenomen, de ce se foloseşte pluralul şi nu văd cu ce USL este pusă în pericol”, a reacţionat Crin Antonescu într-un interviu pentru Gândul, după ce secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, s-a arătat îngrijorat de ultimele veniri în tabăra liberală.

Liderul PNL le-a transmis celor de la PSD că nu au de ce să se îngrijoreze în această privinţă, iar dacă apar interpretări greşite printre social-democraţi ar trebui să le corecteze.

“Exact aşa cum eu, împreună cu colegii din conducerea PNL, am putut să prevenim fisuri atunci când a existat impresia că PSD, că domnul Ponta, că domnul Dragnea s-au apropiat de Traian Băsescu mai mult decât lăsau impresia în campania electorală, aşa sunt convins că şi conducătorii PSD vor găsi capacitatea şi mijloacele pentru a preveni interpretări greşite sau fisuri”, a fost mesajul lui Antonescu pentru partenerii de guvernare, scrie Mediafax.

 

Totodată, Crin Antonescu i-a atenţionat pe cei din PSD că nu au fost criticaţi în PNL, deşi par “mult mai cooperanţi cu preşedintele Băsescu”.

“Ce este interesant că, în timp ce par mult mai cooperanţi cu preşedintele Băsescu, lucru pentru care nu i-a criticat nimeni în PNL, cei din PSD par extrem de temători în legătură cu venirea unor oameni din PDL la noi. Încă o dată o spun, nu avem de-a face cu un asemenea fenomen, nu au niciun motiv de îndoială, nici cei din PSD şi mai ales alegătorii noştri”, a spus Antonescu, citat de Mediafax.

Pe de altă parte, Crin Antonescu a precizat că nu va participa la discursul pe care preşedintele Băsescu îl va avea în Parlament marţi şi că va exista o discuţie şi la nivelul grupurilor parlamentare ale PNL în privinţa prezenţei la acest eveniment.

 

 

Dragnea: USL e în pericol de a se fisura în județe

 

 

 

 

Vicepremierul Liviu Dragnea, secretar general al PSD, a declarat, duminică seara, că unitatea USL ar putea fi periclitată dacă în PNL se vor înmulţi tranferurile de la PDL care să ducă la o apropriere a celor două formaţiuni, menţionând că PSD luat decizia de a nu accepta migraţia politică.

 

“Nu cred că putem vorbi de o migraţie a pedeliştilor în PNL, dar eu vă pot spune foarte sincer, eu nu sunt foarte fericit sau n-aş fi foarte fericit dacă aceste intrări în PNL din partea PDL s-ar înmulţi, pentru că poate să reprezinte un risc pentru USL. Într-un judeţ unde un lider important PDL a fost ani de zile într-un scandal foarte mare, într-o luptă serioasă şi cu PNL şi cu PSD şi de a doua zi să intre în USL e o problemă şi dacă aceste cazuri se înmulţesc începem să avem probleme în judeţe şi atunci există riscul foarte mare să apară fisuri din judeţe. La Mehedinţi, am vorbit cu d-nul Duicu, care era foarte nervos după ce a intrat dnul Stănişoară (…) E bine să ne gândim foarte serios când facem aşa ceva să ne gândim la unitatea USL că acesta a fost principalul argument pentru care oamenii ne-au dat acel vot zdrobitor”, a declarat Dragnea într-o emisiune la RTV.

Secretarul general al PSD a precizat că premierul Victor Ponta nu a avut cunoştinţă de trecerea lui Stănişoară la PNL.

Totodată, el a menţionat că spre deosebire de liberali PSD a luat decizia ca “deocamdată” să nu accepte reprezentanţi ai PDL în partid.

 

“Dacă am fi dat şi noi drumul în partid să se facă racolări de la PDL, era posibil ca la congresul pe de acum din martie să nu mai aibă participanţi (…) vin peste tot, şi la nivel de comune şi oraşe şi judeţe”, a mai susţinut social-democratul.

În plus, Dragnea a mai susţinut că o eventuală decizie a PNL de a intra în Partidul Popular European va însemna o apropriere de PDL, ceea ce pentru PSD va fi foarte greu de acceptat. “Noi vom fi într-o poziţie foarte delicată, pentru că o apropriere a PNL de PDL pune serios sub semnul întrebării funcţionarea USL”, a afirmat secretarul general al PSD.

Dragnea a mai precizat că este preocupat de modul în care se va poziţiona PNL ca formaţiune guvernamentală, motiv pentru care va exista o discuţie între liderii USL pe această temă.

“E valabil şi pentru noi şi pentru colegii liberali şi pentru colegii de la PC, să ne gândim foarte serios dacă vrem să rupem USL sau dacă vrem să-l păstrăm. Dacă vrem să facem ceva în ţara asta în următorii patru ani, cel puţin până în 2016, când putem discuta de crearea a două blocuri politice stânga-dreapta (…) sau dacă vrem ca România să fie în continuare în balta asta politică în care a fost până acum”, a mai argumentat social-democratul.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns