Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

DNA face și lucruri bune, declară Năstase

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Fostul premier Adrian Năstase a declarat vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, că Direcţia Naţională Anticorupţie este “o instituţie care face şi lucruri bune”, dar a precizat că acest lucru depinde de “oamenii care se află la conducere”.

“Nu este (DNA, n.r.) o instituţie neapărat rea. Este o instituţie care face şi lucruri bune, şi lucruri rele. Şi sigur că această instituţie face şi lucruri bune. Depinde de oamenii care se află la conducerea ei”, a spus Adrian Năstase, în sala de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti, unde s-a judecat contestaţia DNA la decizia Tribunalului Bucureşti de a nu adăuga un spor la pedeapsa de patru ani de închisoare a fostului premier, scrie Mediafax.

În acest context, Adrian Năstase a menţionat că el a fost cel care, în perioada în care s-a aflat în fruntea Guvernului, a pus bazele şi a asigurat logistica Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Năstase a mai spus că, între 2001 şi 2004, a promovat peste o sută de legi în domeniul justiţiei.

“Referitor la acuzaţia procurorilor că am arătat dispreţ faţă de justiţie, am dovedit de fiecare dată respect faţă de sentinţele care mi s-au dat. Sigur, am considerat că nu au fost motivate suficient. Respectul meu faţă de justiţie reiese şi din numărul mare de studenţi de-ai mei care au ajuns judecători, procurori, avocaţi, notari”, a mai spus Adrian Năstase în sala de judecată.

Procurorul DNA a cerut ca la pedeapsa de patru ani pe care o execută Adrian Năstase să se aplice un spor de un an. El a arătat în faţa instanţei că, în mai multe cazuri asemănătoare cu cel al lui Adrian Năstase, unde a existat un concurs de infracţiuni, a fost majorat cuantumul pedepsei.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns