În urma apelului lansat de Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare privind criza de sânge la toate grupele şi totodată situaţia critică în care se află pacienţii care au nevoie de transfuzii datorită imposibilităţii de a beneficia de sânge la timp pentru a putea fi operaţi a mobilizat nici mai mult nici mai puţin de 45 de sătmăreni. Reacţia a fost una de moment, după care numărul donatorilor s-a diminuat simţitor. Managerul centrului, dr. Doiniţa Crişan, a precizat că se înregistrează în continuare o adresabilitate scăzută din partea populaţiei la donarea de sânge, stocurile fiind la limită pe toate grupele.
Pentru a redresa situaţia, instituţia a început de curând o campanie de donare cu implicarea mai multor societăţi comerciale, unde angajaţii răspund solicitării centrului şi participă la actul donării.
“În următoarea zi după lansarea campaniei s-au prezentat la donare 45 de sătmăreni. Si cam atât a fost. Sătmărenii care au venit şi care au aflat de problemele pe care le întâmpină spitalele şi-au manifestat părerea de rău pentru faptul că nu s-au implicat şi cu alte ocazii. Avem în continuare un număr redus de donatori, iar stocul pe fiecare grupă sanguină nu este mare. Zilnic vin la centru în medie 20 -25 de persoane. Ideal ar fi să se prezinte 60- 70 de persoane pentru a asigura necesarul de sânge de care au nevoie spitalele din judeţ, dar şi pacienţii internaţi în clinicile din centrele universitare pentru diverse intervenţii chirurgicale. Au fost situaţii în care operaţiile programate la Cluj au fost amânate până ce s-a trimis cantitatea de sânge necesară pacientului care urma să fie supus unei intervenţii chirurgicale. Iar acest lucru se datorează crizei de sânge existente la nivel naţional. ~n prezent suntem nevoiţi să apelăm la bunăvoinţa unor societăţi comerciale, societăţi de producţie, respectiv la angajaţii acestora de a veni în sprijinul celor suferinzi pentru care fiecare picătură de sânge este vitală ” a spus dr. Doiniţa Crişan
Managerul instituţiei a subliniat că la ora actuală cererea din partea spitalelor este mai mare decât ceea ce reuşeşte centrul să recolteze zilnic, 25 de pungi de sânge fiind total insuficiente pentru a asigura necesarul de care au nevoie. Deocamdată, unităţile sanitare sătmărene nu au fost nevoite să amâne operaţiile, însă nici nu se exclude faptul că o dată ce stocurile de sânge se menţin la limită mai multă vreme, să se ajungă la fel ca în alte spitale din ţară. Din acest motiv conducerea instituţiei lansează încă un apel către populaţie de a se mobiliza şi de a veni în sprijinul pacienţilor pentru că “fiecare picătură de sânge înseamnă viaţă”.
2 comentarii
Bine spus doamna Magda ,chiar daca te prezinti la centru de recoltare iti petreci 3-4 ore acolo nu sant organizati deloc ,nu toata lumea are timp de pierdut.
cine si pe unde a facut campanie ???? in familiiile lor poate ca nimeni nu a aflat de ele!
de ce n u vrea doctorita de la transfuzii sa vina si la Carei si Negresti sa recolteze sange? e prea comoda ?fiecare donare ar trebui sa conteze pentru conducerea de la tranfuzii dar mai bine stau si incaseaza salariile decat sa faca teren!