Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

ACȚIUNI DE CONTROL

DSVSA Satu Mare aplică sancțiuni și intensifică controalele în unitățile alimentare și școlare

Pentru orice sesizare, reclamație în domeniul sanitar veterinar și pentru siguranța alimentului, vă rugăm să apelați Call Center, la numărul de telefon 0800826787
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

În perioada 30 august – 6 septembrie, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au realizat 91 de acțiuni de control.

 

 

Verificările au vizat: unități de abatorizare, unități de procesare carne și lapte, unități catering, depozite alimentare, hipermarketuri, supermarketuri, piețe agroalimentare, centre de colectare a laptelui materie primă, unități alimentație publică, baruri, brutării, laboratoare de cofetărie, magazine alimentare și de legume fructe, pensiuni, tabere.

 

 

În urma acestor controale a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei, unui restaurant, din Satu Mare, pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind manipularea produselor alimentare.

 

 

În perioada următoare, D.S.V.S.A. Satu Mare, va demara o serie de controale oficiale tematice, cu privire la respectarea condițiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, în cantinele preșcolare și școlare, în unități tip catering care asigură mese calde în școli, cămine sau grădinițe, în chioșcurile de incintă.

 

 

În cazul în care, în urma controalelor efectuate, vor fi identificate produse alimentare fără respectarea condițiilor de igienă, sau alimente care nu se încadrează în parametrii de calitate și siguranță a alimentelor, prevăzuți de legislația în vigoare, inspectorii vor dispune, în regim de urgentă, măsuri de retragere din consum a acestora, precum și aplicarea de sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.

 

 

Odată cu reinstalarea temperaturilor caniculare, D.S.V.S.A. Satu Mare, recomandă tuturor consumatorilor să nu cumpere carne, produse din carne, pește, lapte și produse lactate, din surse necunoscute, necontrolate, neavizate, neautorizate/ neînregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, deoarece se expun unor pericole de îmbolnăvire.

 

 

Pentru orice sesizare, reclamație în domeniul sanitar veterinar și pentru siguranța alimentului, vă rugăm să apelați Call Center, la numărul de telefon 0800826787 sau DSVSA Satu Mare – 0261715956, 0760789016.

 

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns