Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

După un meci fără goluri, Olimpia se întoarce cu un punct de la Vâlcea

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Sătmărenii au coborât pe locul 5

olimpiaJucătorii Olimpiei nu au fost chiar degeaba la Râmnicu Vâlcea. Într-un meci fără goluri sătmărenii au terminat la egalitate cu formaţia din Zăvoi. Un punct care ar putea fi important în economia generală a campionatului.

Dar UTA, echipa aflată până sâmbătă în spatele grupării sătmărene a câştigat în deplasare şi a depăşit-o pe Olimpia în clasament. De asemenea şi Sepsi a câştigat pe terenul celor din Brăila şi a urcat pe locul doi în clasamentul Ligii a II-a. Totuşi, Olimpia rămâne neînvinsă de nouă etape. Altfel, meciul de la Râmnicu Vâlcea pare să fi fost destul de echilibrat după relatările colegilor de la Liga2.ro. Ocazii, destul de puţine, au fost de ambele părţi. Pentru Olimpia au ratat Muntean, Rus, ocazie uriaşă în minutul 24 când a şutat din mijlocul careului mult peste poartă. De asemenea, ambele echipe au solicitat câte un penalty, dar arbitrul Georgescu din Bucureşti nu a acordat nimic. Prima dată, în minutul 6 Florin Costea a căzut în careu după un duel cu Onicaş, dar arbitrul a lăsat jocul să curgă mai departe. Apoi, în minutul 76 Onicaş a trimis cu capul spre poarta gazdelor, mingea a lovit mâna lui Pişcanu, dar nici de data aceasta arbitrul nu a fluierat. De menţionat că în minutul 18 mijocaşul gazdelor, Samson, a şutat de la 20 de metri, dar a nimerit bara din dreapta lui Anca.

Pentru Olimpia urmează meciul cu Foresta, o echipă care a început bine sezonul, dar care s-a muiat pe parcurs.

CSM: Căbuz – Samson, Neag, Cr. Munteanu, Dumitraşcu, Piscanu, Cristea, Oct. Vasile, Pîrvu, C-tin. Stoica, Fl. Costea (cpt.). Antrenor: Ionel Gane.

Olimpia: Anca-Trip – D. Muntean (90 Faur), Fl. Mureşan, Heil, Iuhas (cpt.), Onicaş, Krausz, R. Rus (46 V. Pop), Pană, Luduşan (74 Kanaloş), Duruş. Rezerve neutilizate: Şuta – Bura, Villand, Ciul. Antrenor: Bogdan Andone.

Rezultatele etapei a 17-a:
• CSM Rm. Vâlcea – FC Olimpia 0-0
• Dacia Brăila – Sepsi 0-1
• Metalul Reşiţa – Afumaţi 1-2
• Târgovişte – Călăraşi 5-0
• ASU Timişoara – Clinceni 0-1
• Mioveni – L. Oradea 1-2
• CS Baloteşti – UTA 2-4
• Suceava – Juventus
Tărlungeni şi FC Braşov au stat.picture-1

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

  1. De ce nu se pune corect numele echipei in clasament? Adica Olimpia2010 (dupa anul infiintarii), cerinta obligatorie FRF pentru a respecta drepturile de proprietate deosebind-o astfel de echipa fanion a orasului Olimpia Satu Mare (echipa infiintata in 1921 si astazi cu activitatea intrerupta)?

Lasă un răspuns