Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Duşa: România ar urma să aibă o escadrilă de 12 avioane de tip F-16

Mircea Dusa, ministrul român al Apărării
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Mircea Dusa: Noile avioane vor fi utilizate din 2017
Mircea Dusa: Noile avioane vor fi utilizate din 2017

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat luni pentru Agerpres că România ar urma să aibă o escadrilă de 12 avioane de tip F-16 achiziţionate din Portugalia, avioane ce vor putea fi folosite din 2017, atunci când va expira resursa de zbor a aparatelor MIG 21 Lancer.

 

 
“Un punct aparte în discuţiile noastre (n.r. – cu omologul portughez) a fost cel legat de derularea programului referitor la înzestrarea Armatei Române cu o escadrilă de avioane de tip F-16. Discuţiile se poartă, deocamdată, la nivel tehnic. Urmează, probabil, pe la sfârşitul lunii mai, să finalizăm documentele cu partea portugheză şi ulterior cu partea americană până în septembrie, astfel încât din acest an să reluăm programul de înzestrare cu avioane multirol, la nivelul unei escadrile însemnând 12 avioane. În momentul în care vor fi finalizate toate negocierile, vom discuta şi despre sume. În acest pachet intră şi pregătirea piloţilor, şi mentenanţă şi modernizare şi tot. Avioanele le vom putea folosi în momentul în care va expira resursa pe care noi o avem în momentul de faţă pe aparatele MIG 21 Lancer. Atunci vom avea şi o escadrilă pentru poliţia aeriană cu avioane multirol, cu aproximaţie în anul 2017″, a declarat Mircea Duşa.

România şi Portugalia au ca termen luna iunie pentru finalizarea negocierilor privind achiziţionarea avioanelor de tip F 16, aparatele urmând a fi cumpărate la mâna a doua de la portughezi.

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a efectuat, marţea trecută, o vizită oficială în Portugalia, la invitaţia omologului său, José Pedro Aguiar-Branco, ocazie cu care au discutat şi despre achiziţionarea de către România a unor avioane F-16 din Portugalia.

”Discuţiile dintre cei doi miniştri s-au axat pe relaţiile bilaterale în domeniul apărării şi pe modalităţile de aprofundare a acestora. Miniştrii au reiterat faptul că România şi Portugalia sunt parteneri solizi în domeniul apărării şi au convenit să reia reuniunile Comitetului Mixt în domeniul Apărării. În cadrul agendei de discuţii, a fost acordată o atenţie specială procesului de achiziţionare de către România a unor avioane F-16 din Portugalia. Cei doi miniştri au trecut în revistă negocierile de ordin tehnic purtate până în prezent de cele două părţi. Aceştia au convenit continuarea negocierilor, stabilind ca termen pentru finalizarea acestora sfârşitul lunii iunie”, preciza Ministerul Apărării Naţionale.

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a transmis oficialităţilor portugheze interesul României pentru dezvoltarea cooperării la nivelul categoriilor de forţe, pe segmentul de instruire, stagii de pregătire şi sprijin tehnic.

În cadrul reuniunii, s-au discutat şi subiecte precum “Afganistan după 2014”, Summit-ul de la Chicago, Politica de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii Europene.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns