Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Duvăz: In USL opinia generală e să rămână o zi pentru referendum

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a declarat, vineri, la sediul USL, că nu s-a luat o decizie privind organizarea referendumului în decursul a două zile, dar că opinia generală este să rămână o singură zi.

“Nu s-a discutat, în măsura în care mă întrebaţi dacă s-a luat o decizie în acest sens. Însă, în general, opinia este că trebuie să rămână o singură zi pentru referendum”, a spus Duvăz.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, potrivit RFI, citat de Mediafax, răspunzând unei întrebări legate de posibilitatea organizării referendumului de demitere a preşedintelui suspendat în două zile, că acest lucru este posibil, raţional, iar decizia aparţine USL.

Întrebat dacă referendumul ar putea fi organizat în două zile, Sârbu a răspuns: “E posibil, e raţional, până la urmă, decizia ne aparţine. Vom vedea, nu ne-am întâlnit încă nici un for de conducere al USL-ului şi nu văd ce ar fi aici neclar sau neconstituţional. E dreptul Parlamentului să decidă. El a decis data de 29, poate să decidă încă o zi, ca oamenii să nu fie presaţi de timp, de împrejurări, e şi căldura aceasta pe care o resimţim cu toţii. Eu cred că e raţional şi şanse pot fi, dacă decizia va fi luată în sensul ăsta, lucrurile se pot aranja”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns