Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Elena Basescu şi-a păstrat numele în urma căsătoriei

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Elena Basescu -mireasa la biserica
Elena Basescu -mireasa la biserica

Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, precizează, pe Twitter, că şi-a păstrat numele în urma cununiei civile cu Bogdan Ionescu, oficiată sâmbătă la Primăria Sectorului 2 din Capitală.

“Mi-am păstrat numele, mă numesc în continuare Elena Băsescu”, afirmă Elena Băsescu, într-o postare pe Twitter.

De asemenea, ea a postat şi câteva fotografii din interiorul Primăriei Sectorului 2, unde presa nu a avut acces pe durata desfăşurării cununie civile. În fotografii, cei doi miri apar alături de părinţi şi de naşi, dar şi de primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, care a oficiat cununia civilă. De asemenea, în fotografii, Traian Băsescu o ţine de mână pe fiica sa cea mică.

Ceremonia de oficiere a căsătoriei civile dintre Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu a durat aproximativ zece minute, iar la eveniment au asistat circa 30 de persoane.

La eveniment au asistat membrii familiilor mirilor şi prieteni ai acestora, relateaza Mediafax.

Elena Băsescu era îmbrăcată cu o rochie roz fane, iar Bogdan Ionescu purta un costum gri închis. Ea avea un mic buchet din flori roşii, iar el avea o floare roşie în buzunarul de la piept al sacoului. Preşedintele Traian Băsescu a purtat un costum negru, având o cravată de culoare violet, pe care acesta o consideră norocoasă încă de la alegerile prezidenţiale din 2009.

Slujba de oficiere a căsătoriei religioase a Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu a avut loc la biserica Sfântul Spiridon din Capitală. La finalul ceremoniei, preşedintele Traian Băsescu le-a spus jurnaliştilor: “A plecat fata lu’ tata”.

De asemenea, întrebat dacă îşi doreşte nepoţi, Traian Băsescu a răspuns: “Da, da”.

Elena Băsescu a purtat o rochie albă, amplă şi a avut un voal lung pe cap. Ea a avut un buchet de trandafiri roz.

Printre cei care au asistat la eveniment s-au aflat lideri PDL, între care Adriean Videanu, Cristian Preda, Traian Ungureanu, liderul FCD, Adrian Papahagi, dar şi Prinţul Paul şi Prinţesa Lia şi fiul lor, Carol Ferdinand, îmbrăcat în uniformă de ofiţer al armatei române. După începerea slujbei a ajuns şi liderul PNR, Mihail Neamţu.

În curtea bisericii au fost angajaţi ai unei firme de protecţie şi pază, care se află la biserică pentru toate nunţile care au loc aici.

Slujba a fost oficiată de mai mulţi preoţi, conduşi de PS Vicenţiu Ploieşteanu, vicar patriarhal.

Petrecerea a avut loc la Palatul Snagov, unde au fost aşteptaţi aproximativ 600 de invitaţi.

Liderul PDL Adriean Videanu le-a spus jurnaliştilor că a fost o ceremonie “extraordinară, emoţionantă”.

Întrebat cum i s-a părut Traian Băsescu, Videanu a răspuns: “Ancorat la eveniment. Emoţionat”.

Şi europarlamentarul PDL Petru Luhan a spus că a fost o ceremonie frumoasă şi simplă, emoţionantă.

Aproximativ 50 de protestatari au scandat, sâmbătă, pe durata întregii slujbe de oficiere a căsătoriei religioase a Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu, lozinci antiprezidenţiale, precum “Demisia”, “Băsescu la puşcărie”, “Hoţii”.

Aceştia erau pe trotuarul de lângă gardul bisericii, iar unii dintre aceştia s-au urcat chiar şi pe gard.

Unii dintre aceştia erau dintre protestarii obişnuiţi de la Universitate şi mai recent de la Cotroceni.

Aceştia au scandat lozinci şi la plecarea familiei prezidenţiale şi a celorlalţi participanţi la slujbă.

În faţa bisericii s-au aflat şi aproximativ o sută de simpatizanţi ai preşedintelui care au aplaudat şi au aruncat cu flori, au strigat urări pentru miri şi au fost salutaţi de către Traian Băsescu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns