Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Elevii din clasa a II-a de la Şcoala Grigore Moisil au învăţat despre efectele nocive ale fumatului

Sigla Informatia Zilei
Elevii din clasa a II-a de la Şcoala Grigore Moisil au învăţat despre efectele nocive ale fumatului
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Pornind de la deviza că obiceiurile sănătoase se învaţă din fragedă pruncie, ieri elevii clasei a II-a A, de la Şcoala generală “Grigore Moisil” din Satu Mare alături de învăţătoarea lor, Bianca Mişca şi de un grup de eleve practicante de la Liceul Pedagogic au participat timp de o oră la o inedită lecţie despre efectele nocive ale fumatului. Activitatea face parte din manifestările dedicate Zilei Naţionale fără Tutun organizate de Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare, prin Biroul de Promovare a Sănătăţii.

Prin jocuri şi discuţii interactive, micuţii elevi au aflat de la specialistul DSP, dr. Pallai Ildiko cât de dăunător este fumatul  atât pentru cei care sunt cuprinşi de acest viciu, dar şi pentru persoanele din jur ( fumătorii pasivi). Imaginile prezentate, explicaţiile adaptate vârstei lor, dar şi jocurile i-au provocat pe copii la un dialog activ, extrem de constructiv din care cu siguranţă vor trage mai multe învăţăminte de folos pentru viitor.
De altfel activităţile de informare -educare- comunicare destinate Zilei Naţionale fără Tutun au fost organizate ieri de către DSP în mai multe şcoli din municipiu, atât cu predare în limba română, dar şi în limba maghiară, fiind destinate nu numai elevilor ci şi profesorilor diriginţi. De această dată DSP a dorit să cunoască care este gradul de interes şi în rândul dascălilor privind promovarea unui stil de viaţă sănătos. “~n şcoala noastră nu prea sunt cazuri de copii care fumează, însă cred că e bine totuşi să se desfăşoare astfel de activităţi de prevenire a comportamentelor inadecvate. Cu cât aceste acţiuni se vor desfăşura mai des, cu atât vor avea un impact mai bun asupra elevilor” a fost de părere înv. Bianca Mişca

La finalul lecţiei, dr. Pallai Ildiko a  înmânat fiecărui copil câte un pix pe care erau inscripţionate mesaje anti-fumat.

Reamintim că în fiecare an, în a treia zi de joi a lunii noiembrie este marcată Ziua Naţională fără Tutun. Pentru ediţia din acest an sloganul propus a fost< “Câştigă independenţa faţă de tutun”. Scopul acestei zile a fost de a atrage atenţia tuturor asupraz riscurilor expunerii la fumul de ţigară, atât a fumătorilor cât şi a celor din jurul lor, a dreptului fiecăruia dintre noi de a trăi sănătos, precum şi asupra practicilor companiilor producătoare de tutun.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns